Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor a crescut la 40,2 milioane lei (8,2 milioane euro), de la 29,6 milioane de lei (6 milioane de euro) în ziua precedentă.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,18%, până la 12.364,21 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a închis în scădere cu 0,15%, potrivit Agerpres.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat în coborâre cu 0,26%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,51%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat un declin de 0,28%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat uşor, cu 0,02%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în scădere cu 0,20%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 21,7 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 2,8 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea - 1,6 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca (+10,08%), Carbochim (+9,38%) şi STK Emergent (+5,04%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile SIF Hoteluri (-2,94%), Aquila Part Prod Com (-2,28%) şi One United Properties (-1,62%).
Comentează