Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BVB a pierdut 3,64 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

patriabank.ro
Bursa de Valori Bucureşti bvb

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 3,64 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,82%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a urcat cu 0,93%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a coborât la 196,589 miliarde de lei, în perioada 13 - 17 iunie 2022, de la 200,233 miliarde de lei în săptămâna 6 - 10 iunie 2022.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 126,489 milioane de lei în această săptămână, în creştere de la 125,318 milioane de lei, în săptămâna anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 15 iunie, când s-a înregistrat un rulaj de 46,414 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, joi, 16 iunie, cu o valoare a tranzacţiilor de 21,308 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti - BET - a închis săptămâna la 12.142,91 de puncte.

Acţiunile OMV Petrom au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 36,526 milioane de lei şi o creştere a preţului cu 4,80%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Băncii Transilvania, cu schimburi de 28,209 milioane lei (-4,17%), urmate de acţiunile BRD, cu tranzacţii de 12,497 milioane de lei (-6,47%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile UCM Reşiţa (+48,44%), Oil Terminal (+12,15%) şi Comcm (+8,11%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Romcab, cu un declin de 16,59%, urmate de cele ale Armătura (-13,16%) şi ale SSIF BRK Financial Group (-12,66%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.