Bursa de Valori Bucureşti (BVB), instituţie fundamentală a pieţei de capital, salută decizia Guvernului, care a modificat în şedinţa de joi prevederile OUG 114 cu privire la Pilonul II de pensii astfel încât să ofere condiţii îmbunătăţite raportat la cadrul legal creat la finalul anului trecut, se spune într-un comunicat al instituţiei.
"Salutăm deschiderea spre dialog şi consultări de care au dat dovadă reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi Autorităţii de Supraveghere Financiară şi apreciem în mod deosebit modul în care au luat în calcul semnalele trase de reprezentanţii tuturor instituţiilor implicate în piaţa de capital. Felicităm, de asemenea, Asociaţia pentru Pensiile Administrare Privat din România şi toate părţile implicate pentru contribuţia în tot acest proces consultativ. Noile modificări aduse OUG 114 reprezintă o măsură concretă în direcţia bună. Investitorii au nevoie, însă, de predictibilitate şi stabilitate legislativă şi urmăresc cu deosebită atenţie acţiunile decidenţilor politici ce influenţează mediul economic şi evoluţia companiilor listate", se arată în comunicat.
Conform sursei citate, fondurile de pensii reprezintă investitori instituţionali puternici care investesc masiv în economia românească. BVB susţine că prin clarificarea situaţiei acestora, piaţa de capital locală, în care activează companii româneşti ce reprezintă valoric peste 10% din Produsul Intern Brut al României, poate reintra într-o zonă de normalitate şi îşi poate relua ascensiunea spre o eventuală promovare la statutul de piaţă emergentă.
BVB: Noile modificări aduse OUG 114 restabilesc cadrul pentru dezvoltarea pieţei de capital
București
4°C
Articole Similare

1.014
FOTO Afaceri ilegale cu trufe și fructe de pădure, descoperite în urma unor controale comune ale Gărzii de Mediu, ANAF şi Poliţiei: ce nereguli grave au descoperit inspectorii
1.014

1.389
Oamenii de afaceri îl iau tare pe Ilie Bolojan după ce consumul a scăzut cu 25% în România: E un indicator esențial pentru economie
1.389

2.555
O alianță improbabilă între două superputeri rivale prinde contur: Experții vorbesc despre începutul unei noi ordini mondiale
2.555

610
Ministrul Agriculturii anunță motorină la 4 lei pentru fermieri: Se vor da tichete speciale
610

435
Uniunea Europeană reacționează la scumpirea gazelor: Ce măsuri se iau în calcul pentru protejarea consumatorilor
435

25
A doua zi a Digital Innovation Summit Bucharest 2026: inteligența artificială, reziliența digitală și impactul noilor tehnologii asupra societății și economiei
25

22
Ministrul Energiei s-a întâlnit cu reprezentanţii angajaţilor Complexului Energetic Oltenia,care au contracte de muncă pe perioadă determinată
22

50
Centrul Naţional de Coordonare în domeniul Securităţii Cibernetice a găzduit miercuri NCC Day, la Palatul Parlamentului
50

41
Virgil Popescu îi cere comisarului european pentru energie să susţină creşterea protecţiei infrastructurii offshore din Marea Neagră: ”Neptun Deep” nu este doar un proiect naţional, este un proiect european de securitate energetică
41

5.260
Lovitură pentru industria românească: Azomureș anunță concedieri colective și conservarea combinatului
5.260

3.255
Adrian Negrescu explică de ce cheltuielile statului cu bugetarii cresc în 2026 în ciuda concedierilor: Se va simți puternic spre finalul anului!
3.255

5.325
Dan Șucu a dat o adevărată lovitură financiară în București Afacerea uriașă lansată de patronul Rapidului chiar lângă Herăstrău
5.325

4.737
Comisia Europeană deschide o nouă procedură de infrigement în cazul României și Austriei: Pot urma sancțiuni de la CJUE!
4.737

















Comentează