Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ca-n mafie: Polonia denunță PRESIUNEA ȘANTAJULUI pe care o face Comisia Europeană - 'Nu vom acţiona sub presiunea şantajului'

twitter
proteste polonia

Premierul polonez Mateusz Morawiecki, aflat în conflict cu Comisia Europeană în legătură cu independenţa justiţiei şi supremaţia dreptului european, s-a declarat ''pregătit pentru dialog'', dar a denunţat totuşi ''presiunea şantajului'', înaintea Consiliului European ce are loc joi şi vineri la Bruxelles, transmit AFP şi Reuters.

''Nu vom acţiona sub presiunea şantajului, suntem gata pentru dialog, nu acceptăm supra-extinderea competenţelor (instituţiilor UE), dar evident că vom discuta despre maniera de a soluţiona diferendele actuale'', a declarat el la finalul unei discuţii cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi înaintea unei întrevederi cu cancelarul german, Angela Merkel.

De partea sa, şeful statului francez ''şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia creată prin decizia Tribunalului constituţional polonez''.

Potrivit unui comunicat al Palatului Elysée, Emmanuel Macron i-a cerut demnitarului polonez ''să înceapă un dialog cu Comisia pentru a găsi o soluţie compatibilă cu principiile şi regulile noastre comune''.

Pe de altă parte, premierul spaniol, Pedro Sanchez, a subliniat joi, la sosirea la Bruxelles, că Polonia trebuie să accepte rolul Comisiei Europene de gardian al tratatelor UE.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere în Polonia, a început în urmă cu mai mulţi ani o reformă a sistemului judiciar al ţării, pe fondul acuzaţiilor că judecătorii sunt supuşi presiunilor politice.

Comisia Europeană a lansat mai multe proceduri de infringement contra guvernului de la Varşovia, mai multe cazuri ajungând chiar la nivelul Curţii de Justiţie a UE.

În luna iulie, CJUE a decis că o cameră disciplinară creată în 2018 în cadrul Curţii Supreme poloneze nu garantează deplin independenţa şi imparţialitatea judecătorilor. Membrii acestei camere sunt selectaţi de Consiliul Naţional al Magistraturii din Polonia, ai cărui membri sunt numiţi de către parlamentul polonez. Potrivit CJUE, Consiliul Naţional al Magistraturii ''a fost reorganizat semnificativ de executivul şi legislativul poloneze'', iar independenţa sa ''poate ridica dubii justificabile''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.