Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CAB vorbește despre `Grenada` lui Oprescu: A cultivat și promovat incompetența doar pentru a avea o persoană de încredere care să se ocupe de procentul din mită

podul.ro
Sorin Oprescu

Curtea de Apel București motivează detaliat faptele lui Sorin Oprescu pentru care a constatat că se impune dublarea pedepsei primită inițial de către acesta la Tribunalul București.

În motivarea sa instanța prezintă defalcat infracțiunile, probele reținute pentru dovedirea fiecăreia în parte și motivele pentru care pedeapsa finală în cazul unora dintre acestea a trebuit sporită în faza apelului.

Astfel, despre fapta de abuz în serviciu instanța arată că aceasta este dovedită de probele existente și detaliază de ce fostul edil trebuie condamnat.

Curtea reliefează calitatea omului de încredere al fostului edil care era însărcinat cu gestionarea secretelor „penale„ din afacerile de corupție.

„În continuare, examinând apelul declarat de apelantul-intimat-inculpat Oprescu Sorin-Mircea, Curtea apreciază că infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina acestuia constituie o altă modalitate de manifestare a corupției.

Un exemplu de angajare și promovare a incompetenței, doar pentru a avea o persoană de încredere care să se ocupe de procentul de mită pe care-l percepea din contractele publice, îl constituie inculpatul Stanca Cristian, care, din șofer, apoi referent, evident fără studii superioare, ajunge inspector de specialitate la Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane”, notează CAB în motivarea foileton a condamnării definitive.

A strigat „Grenadă„ pe holuri și a alarmat serviciile de sercuritate

„Impostura inculpatului Stanca Cristian și situația hilară creată de primarul general, prin apropierea și promovarea unui asemenea personaj, rezultă din declarația martorului Țincu Ion, care, la urmărirea penală, pe data de 7.X.2015, după ce a precizat că, începând cu data de 2.IX.2009, a fost director general al Poliției Comunitare și, ulterior, al Direcției Generale a Poliției Locale și Control a Municipiului București, a arătat că, în anul 2013, la o întâlnire oficială la nivel de stat, inculpatul Oprescu Sorin-Mircea, primar general, a strigat, pe holurile primăriei generale, „Grenadă!”, moment în care serviciile de protecție au reacționat la nivelul misiunii, dându-și seama, apoi, că era vorba despre inculpatul Stanca Cristian, zis „Grenadă”, șoferul acestuia, apoi, prin luna ianuarie-februarie a anului 2014, în cadrul întrunirii Comitetului de Urgență, după ce inculpatul Popa Bogdan-Cornel nu fusese în măsură să prezinte o situație coerentă, inculpatul Stanca Cristian i-a raportat primarului general că au fost luate măsuri pentru deszăpezirea aleilor din cimitire, intervenție privită cu uimire și nelămurire de către inculpatul Oprescu Sorin-Mircea (filele 2-6, volumul XIII, dosar de urmărire penală), evident dându-și seama de ridiculozitatea unui asemenea angajat în ipostaze publice. Însă, unul dintre mijloacele de menținere a corupției constă în cultivarea și promovarea incompetenței profesionale.

Potrivit fotocopiei carnetului de muncă seria M.P.S., nr.231546, inculpatul Stanca Cristian avea, la deschiderea cărții de muncă, în anul 1995, 8 clase și a lucrat, la diferite societăți comerciale, ca muncitor calificat, în perioada anilor 1995-1998, și ca șofer, în perioada anilor 1998-2004, apoi a fost muncitor necalificat, în anul 2005 (filele 149-155, volumul XII, dosar de urmărire penală), după care, în anul 2008, și-a obținut diploma de bacalaureat, ca absolvent al Grupului Școlar Industrial „Dimitrie Gusti”, București, cu media generală 6,49, potrivit diplomei de bacalaureat seria V, nr.0232161, eliberată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, la data de 23.IX.2009, în fotocopie (fila 170, volumul XII, dosar de urmărire penală).

Prin Decizia nr.337/12.XII.2013, emisă de Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane, prin inculpatul Popa Bogdan-Cornel, director general, inculpatul Stanca Cristian, director la S.C. „Best Auto S.T.K” S.R.L., este detașat la instituția publică, în funcția de referent, treaptă profesională I, în cadrul „Compartimentului Sănătate și Securitate a Muncii” (fila 179, volumul XII, dosar de urmărire penală).

Prin referatul nr.552 din data de 28.I.2014, întocmit de martorul Drăgoi Geta, director executiv al „Direcției Managementul Resurselor Umane” din cadrul Primăriei Municipiului București, și aprobat de inculpatul Oprescu Sorin-Mircea, s-a solicitat aprobarea de a fi scos la concurs un post vacant în cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, menționându-se că, prin referatul anterior, cu nr.277/1/24.I.2014, al aceleiași direcții, s-a aprobat transformarea unui post de muncitor necalificat, rămas vacant la data de 11. XII.2013, în referent, treaptă profesională IA (filele 69 și 70, volumul XII, dosar de urmărire penală). În urma unui concurs formal, în perioada 27.III.2014-1.IV.2014, la care unicul candidat a fost inculpatul Stanca Cristian și care a avut loc în fața unei comisii de examinare al cărei președinte a fost inculpatul Popa Bogdan-Cornel, după cum atestă Decizia nr.225/26.II.2014, emisă de Administrația Cimitirelor Crematoriilor Umane (fila 53, volumul XII, dosar de urmărire penală), inculpatul Stanca Cristian a fost angajat, în funcția de referent, treaptă profesională IA, la data de 23.IV.2014, pe perioada de probă de 90 zile, apoi, prin Decizia nr.467/23.VII.2014, emisă de Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane, prin inculpatul Popa Bogdan-Cornel, director general, a fost definitivat în funcția de referent, treaptă profesională IA, începând cu data de 23.VII.2014 (fila 104, volumul XII, dosar de urmărire penală). La scurt timp, după aproximativ o lună, prin referatul nr.6.776/1/27.VIII.2014, întocmit de martorul Drăgoi Geta, în aceeași calitate, și aprobat de primarul general, inculpatul Oprescu Sorin-Mircea, s-a solicitat aprobarea transformării postului de referent, treaptă profesională IA, în inspector de specialitate, grad profesional II, în care să fie încadrat inculpatul Stanca Cristian, absolvent al Facultății de Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, specializarea Ingineria Produselor Alimentare, din cadrul Universității „Bioterra”, care a susținut examenul de licență în sesiunea iulie 2014 (fila 98, volumul XII, dosar de urmărire penală). Prin Decizia nr.514/1.IX.2014, emisă de aceeași instituție, prin același reprezentant legal, inculpatul Stanca Cristian a fost promovat, începând cu data de 1.IX.2014, în funcția de inspector de specialitate, grad profesional II, la Serviciul teritorial „Crematoriul Vitan-Bârzești” (fila 97, volumul XII, dosar de urmărire penală). Se constată graba cu care inculpatul Stanca Cristian a fost angajat și promovat, tocmai pentru a obține poziția instituțională care să-i permită exercitarea controlului asupra mitei din contractele publice pentru inculpatul Oprescu Sorin-Mircea, primar general”, mai notează cei trei judecători.

„Martorul Drăgoi Geta, reaudiat la fond, la termenul de judecată din data de 25.X.2017, a precizat că, în ceea ce privește concursul pentru ocuparea unui post vacant, propunerea venea de la instituția subordonată, direcția de resurse umane întocmeau un referat, pe care-l înainta primarului general, iar acesta, în calitatea sa de ordonator de credite, o admitea sau o respingea, pe urmă referatul era îndreptat către instituția subordonată, care organiza concursul pentru funcția de execuție, iar validarea rezultatului concursului era realizată de către o comise de specialitate care funcționa în cadrul primăriei generale, condusă de directorul de la „Direcția juridică”, fără să poată interveni pe rezultatul examinării, ca atare, după care a mai arătat că, în cazul transformării unui post inferior într-unul superior, propunerea era făcută tot de către instituția subordonată, era înregistrată la Direcția Managementului Resurselor Umane”, care întocmea un referat, înaintat primarului general, îndrituit, prin atribuțiile de serviciu, să facă o nominalizare (fila 184, volumul VII, dosar de fond)”, se mai arată în documentul citat.

Oprescu a fost abuziv

„Mai întâi, la stabilirea acțiunii de îndeplinire, în mod defectuos, a atribuțiilor de serviciu, prin aprobarea referatului nr.6.776/1/27.VIII.2014, întocmit de martorul Drăgoi Geta, Curtea, în majoritate, are în vedere reglementările legale, și nu opinia și practica nelegală din cadrul instituției angajator.

Constată că, potrivit legislației primare la care a făcut referire, angajatul trebuie să funcționeze într-un anumit domeniu de specialitate, atât la ocuparea unui post inferior, cât și la promovarea pe un post superior, în situația în care, în timpul desfășurării raporturilor de muncă, obține licența, în urma absolvirii de studii superioare.

Chiar denumirea funcției, de inspector de specialitate, implică o anumită specializare. În aceste condiții legislative, inculpatul Stanca Cristian nu putea dobândi funcția de inspector de specialitate la cimitire și crematorii, domeniu care nu are nici o legătură cu ingineria produselor alimentare, iar instituția Primăriei Municipiului București nu poate ignora, prin folosirea unor astfel de angajați, o parte importantă a istoriei și civilizației unei națiuni, constând în arta funerară, organizată în cadrul unui cimitir. Prin urmare, la stabilirea elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, Curtea, în majoritate, are în vedere dispozițiile legislației, și nu practica nelegală din cadrul instituției publice, care nu face dovada decât a încălcării, în mod repetat, a legii. Din punctul de vedere al existenței unei pagube materiale, în latura obiectivă, constată că diferența dintre veniturile obținute în calitate de referent și veniturile de care a beneficiat în calitate de inspector de specialitate este în sumă de 149 lei. Prin urmare, deși prejudiciul material are o valoare redusă, este îndeplinită cerința elementului constitutiv al urmării imediate. Ca atare, inculpatul Oprescu Sorin-Mircea, prin încălcarea atribuțiilor sale de serviciu, i-a procurat inculpatului Stanca Cristian un folos necuvenit, constând în diferența dintre veniturile pe care le-a obținut în cele două funcții, iar prejudiciul material modic nu poate avea relevanță juridică decât asupra operațiunii de individualizarea judiciară a pedepsei închisorii. În plus, acțiunea de trecere a inculpatului pe un post pentru care nu deținea specializarea necesară a adus o vătămare a interesului legitim al oricăreia dintre persoanele care dețin calificarea și competența de a ocupa un asemenea post public”, mai notează magistrații CAB în motivarea lor.

Oprescu „operează„ din străinătate

Sorin Oprescu a fost dat în urmărire generală de Poliția Română, după ce polițiștii care au vrut să-l ducă la penitenciar nu au reușit să dea de el la adresa de domiciliu.

Medicul Sorin Oprescu ar fi fugit din țară de acum două săptămâni, spun unele surse apropiate de caz. Acesta a ieșit din țară prin Vama Giurgiu. Oprescu s-ar afla în Austria, unde locuiește fiul său.

Context

Oprescu a fost condamnat recent la 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care proveneau din acte de corupţie.

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Oprescu a condus primăria generală a Capitalei din 2008 până în 2015, când a fost arestat preventiv.

 

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.