Cadavrul unui fost poliţist, găsit într-o locuinţă din Sectorul 6 - Bărbatul s-ar fi sinucis

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-05-2023

Actualizat: 09-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea


Cadavrul unui poliţist pensionar a fost găsit, marţi, într-o locuinţă din Sectorul 6, fiind deschisă o anchetă de către poliţişti şi procurori, potrivit news.ro

”La data de 9 mai 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 25 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuinţă, din Sectorul 6, se află o persoană decedată”, anunţă, marţi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constat decesul persoanei.

”În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri”, a mai transmis sursa citată.

Surse judiciare au precizat că trupul este al unui fost poliţist, în vârstă de 67 de ani, care s-ar fi sinucis.

Va fi efectuată necropsia pentru a se stabili cauza exactă a decesului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri