Un bărbat în vârstă de 58 de ani, care a legat de căruţă doi câini pentru a-i transporta din satul Vrăniuţ în localitatea Mercina, unul dintre animale fiind târât pe carosabil şi rănit la picioarele din spate, este cercetat de poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin, informează Agerpres.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş Severin a anunţat, miercuri, că cei doi câini au fost examinaţi de către medicul veterinar din cadrul Protecţiei Animalelor, urmând ca animalul rănit să primească îngrijiri de specialitate într-un cabinet veterinar.
Căţeii au fost lăsaţi în grija fiicei bărbatului de 58 de ani şi se află în afara oricărui pericol.
Poliţiştii reamintesc faptul că rănirea cu intenţie a animalelor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, conform legii.
Comentează