Pilotul Lewis Hamilton, de șapte ori campion în Formula 1, a anunțat luni că a fost nevoit să-și ia rămas-bun de la Roscoe, câinele său și un simbol în paddockul F1.
„După patru zile pe suport vital, luptând cu toată puterea sa, am fost nevoit să îi spun adio lui Roscoe. Nu s-a dat niciodată bătut, până la final”, a scris pilotul britanic, într-o postare pe Instagram, exprimându-și recunoștința pentru viața petrecută împreună cu prietenul său patruped.
Roscoe fusese internat vineri, după ce suferise un stop cardiac cauzat de pneumonie, iar medicii au reușit să îi repornească inima. În ciuda eforturilor echipei medicale, starea câinelui s-a deteriorat și, în cele din urmă, Roscoe a murit duminică seara, în brațele lui Hamilton.
De altfel, Lewis Hamilton a renunțat să mai participe la testele de vineri din Formula 1, pentru a fi alături de Roscoe.
Hamilton a povestit că a fost „onorat să împărtășească viața cu o astfel de ființă frumoasă, un înger și un adevărat prieten”.
„Aducea bucurie și iubire în fiecare zi, iar amintirile pe care le-am creat împreună le voi prețui mereu. A fi alături de el a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea”, a adăugat pilotul britanic.
„Odihnește-te în pace, Roscoe Hamilton, o adevărată stea în felul său. A adus zâmbete în paddock și a încălzit inimile fanilor din întreaga lume. Gândurile noastre sunt alături de Lewis în aceste momente dificile. Odihnește-te liniștit, Roscoe, mulțumim pentru urmele lăsate în inimile noastre”, au transmis luni și reprezentanții Formulei 1.
Comentează