Calciomercato.com: Radu Drăguşin ar putea ajunge la Genoa

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 29-06-2022

Actualizat: 29-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: prosport.ro

Fotbalistul Radu Drăguşin ar putea ajunge în această vară la Genoa, ca parte a transferului lui Andrea Cambiasso la Juventus Torino, potrivit news.ro.

“Genoa şi Juve sunt din ce în ce mai aproape de un transfer la torinezi al lui Andrea Cambiasso. Negociere care se desfăşoară de ceva timp şi care l-ar putea implica şi pe un alt jucător”, notează calciomercato.com.

Genoa ar fi stabilit un preţ minim de 10 milioane de euro pentru Cambiasso, astfel că Juvetus ar încerca să îl includă în operaţiune pe Drăguşin, jucător apreciat de gruparea din Genova.

Radu Drăguşin este legitimat la Juventus din 2018, de când era junior. În sezonul trecut, el a fost împrumutat la Sampdoria şi la Salernitana.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri