Statul american California instituie o zi proprie de comemorare a cântăreţei americane Dolly Parton, care a murit recent, conform proiectului de lege semnat duminică de guvernatorul Gavin Newsom, data aleasă fiind 25 septembrie, transmite luni DPA.
Data a fost aleasă datorită unui joc de cuvinte legat de celebrul cântec al lui Parton, "Nine to Five" - (De la) Nouă la Cinci - scrisă în cifre, data apare sub forma "9-2-5", potrivit Agerpres.
"Prin acest proiect de lege, nu instituim doar o zi pentru a o celebra pe Dolly Parton, ci creăm un prilej anual de a ne aminti să trăim aşa cum a făcut-o ea: cu bucurie, cu graţie şi cu multă dăruire", a declarat Newsom în anunţul său.
Legea îi aduce un omagiu lui Parton în calitatea sa de cântăreaţă, compozitoare, actriţă şi filantroapă.
Parton, care a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani, a fost o figură emblematică a muzicii country. Potrivit autorităţilor din California, ea a vândut peste 100 de milioane de discuri în întreaga lume.
Parton a fost cunoscută şi pentru activitatea sa caritabilă; fundaţia sa, "Imagination Library", a distribuit peste 300 de milioane de cărţi copiilor din întreaga lume.
Legenda muzicii country - ale cărei hituri includ "Jolene", "Nine to Five" şi "I Will Always Love You" - a decedat pe 25 august, la Nashville.




























Comentează