VIDEO Călin Georgescu, mesaj tranșant pentru clasa politică: Păduchi cu explicații

Autor: Alice Draghici

Publicat: 11-11-2025 10:00

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Călin Georgescu a ajuns astăzi în fața instanței, unde are loc primul termen în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară, dosar trimis în judecată de procurorii Parchetului General. Tot astăzi, fostul candidat la funcția de președinte al Românie trebuie să se prezinte și la secția de poliție pentru semnarea controlului judiciar. El a făcut declarații la ieșire când a numit reprezentanții clasei politice actuale: păduchi cu explicații.

„(...)Într-o politică de mizerie sunt două categorii de păduchi - în politica românească: păduchi păduchi și păduchi cu explicații”, a declarat Georgescu la ieșirea de la Judecătoria Sectorului 1.

Acesta a ținut să repete mesajul pe care îl transmite de cele mai multe ori în fața zecilor de susținători care îl așteaptă săptămânal la termenele de judecată sau la semnarea controlului judiciar și anume că ceea ce i se întâmplă este „o umilință la adresa poporului”.

„O umilință la adresa mea, o umilință la adresa poporului român”

„Justiția șintește statului și corupția surpă și în momentul în care trădarea independenței justiției este anulată lucrurile cad în derizoriu pentru că nu poți să dai legi ca să limitezi libertatea de exprimare. Pentru că că libertatea de exprimare este definiția democrației adevărate și orice atentat la libertatea de exprimare este o treaptă către dictatură.

De la Judecătorie la Poliție pentru controlul judiciar

De aceea constat și spun că tot ceea ce mi se întâmplă și toate acuzațile aduse mie legate de libertatea de exprimare, care înseamnă că ești liber să spui orice chiar și adevărul, este nu doar o umilință la adresa mea ci este o umilință la adresa poporului român”, a mai spus Georgescu.

Tot astăzi Călin Georgescu trebuie să ajungă și la poliția din Buftea pentru a semna controlul judiciar. Această măsură preventivă a fost prelungită în mod definitiv, chiar dacă s-a făcut această contestație de către avocații lui Călin Georgescu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri