Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Călin Popescu-Tăriceanu: 'Decizia CCR şi abordarea politică ar presupune votarea neîntârziată a moţiunii de cenzură'

stiripesurse.ro
Calin Popescu Tariceanu

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că atât decizia Curţii Constituţionale, cât şi abordarea politică ar presupune votarea neîntârziată a moţiunii de cenzură depuse la finalul lunii august.

"Era de aşteptat. (...) Decizia a fost luată cu unanimitate - doi judecători au considerat nu numai atât, că cererea premierului era inadmisibilă. Suntem în situaţia în care nu numai decizia CCR, dar şi analiza şi, aş spune, abordarea politică, din punctul meu de vedere, ar presupune votarea neîntârziată a moţiunii. Trebuie dat un semnal către cetăţeni, către acest Guvern că guvernează prost, fie în ceea ce priveşte gestionarea crizei din punct de vedere medical-sanitar, fie că vorbim de componenta economică a vieţii noastre, care este foarte importantă, fie că vorbim de începerea şcolii, fie că vorbim de organizarea alegerilor. (...) Dacă începerea şcolii este atât de haotică şi alegerile se vor desfăşura cu aceleaşi riscuri şi în aceeaşi debandadă", a declarat, pentru AGERPRES, Călin Popescu-Tăriceanu.

Citește și: Ludovic Orban, mesaj pentru părinți: ‘La școală copilul este în siguranță, riscul de îmbolnăvire este minim’

El a precizat că, în cazul în care moţiunea de cenzură va fi supusă votului în plenul reunit al Parlamentului, ALDE va vota pentru.

Tăriceanu a susţinut că în varianta în care această moţiune de cenzură ar fi adoptată de Parlament soluţia ar fi un guvern cu un mandat scurt, până la alegerile parlamentare, condus de un premier neutru.

Citește și: Ultim moment! Marcel Ciolacu: ‘Am luat decizia ca PSD să meargă singur la aceste alegeri’

"Am auzit propuneri gen guvern de uniune naţională. Nu. Dintr-un singur motiv: pentru că formarea unui guvern de uniune naţională presupune negocieri foarte lungi, complicate. Ar trebui un prim-ministru neutru, care să aibă drept unică misiune organizarea corectă şi liberă a alegerilor. Asta ar trebui în această perioadă de campanie electorală pentru alegerile locale şi alegerile parlamentare - un guvern cu un mandat extrem de scurt, până la alegerile parlamentare, care vor avea loc pe 6 decembrie", a spus liderul ALDE.

Marţi, Curtea Constituţională a României a stabilit că nu există conflict juridic între Guvern şi Parlament ca urmare a depunerii unei moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.