Călin Popescu Tăriceanu, discuție cu Eduard Hellvig: DECIZIE crucială pentru viitorul SRI

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 16-02-2019

Actualizat: 16-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susține că a discutat cu directorul SRI, Eduard Hellvig, iar acesta a recunoscut faptul că activitatea de ascultare a telefoanelor nu are ce căuta în cadrul SRI. În trecut, Tăriceanu a depus un proiect de lege prin care se forma o unitate specială de interceptare a telefoanelor.

Citește și: Sondaj CURS - PSD continuă scăderea. ALDE și Pro România se consolidează, PNL e în ușoară revenire. USR și PLUS se mențin

”În momentul de față, într-o discuție pe care am avut-o cu directorul SRI, a recunoscut și el că activitatea de supraveghere a telefoanelor nu are ce să caute în cadrul SRI. Ca și alte activități”, a delclarat, miercuri, la Parlament, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu a explicat că trebuie regândit întregul dispozitiv al SRI pentru că în acest moment există un excedent de personal.

„Va trebui, în mod rapid, modificarea legislației existente astfel încât SRI să revină în matca strict constituțională, care este asigurarea securității interne a funcționării instituțiilor. (...) Trebuie să înțelegem că trebuie făcute niște eforturi de recalibrare. Am văzut că și purtătorul de cuvânt al SRI face niște referiri la o organizare care este depășită și care implică un excedent de personal, pe îl resimțim cu toții în bugetele care au crescut în ultimii ani, practic, în ultimii 5 ani, bugetul SRI s-a dublat”, a spus Tăriceanu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri