Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi seară, la Mărăşeşti, unde au avut loc manifestări dedicate memoriei eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, că lecţia dată de predecesorii noştri este "încă vie şi actuală" şi că, pentru a avea o ţară puternică, întreaga societate şi toţi oamenii politici trebuie să convină asupra interesului naţional şi să-şi armonizeze eforturile pentru promovarea acestuia.
"Zile precum aceasta, în care sărbătorim momente semnificative din istoria naţiunii române, trezesc în fiecare dintre noi un sentiment de solidaritate ţi mândrie faţă de trecut, faţă de curajul şi viziunea unor lideri care au lăsat puternice amprente în conştiinţa noastră naţională, însă astfel de zile trebuie să fie mai mult îndreptate spre viitorul nostru, decât spre trecut. Evenimentele din urmă cu un secol ne oferă o lecţie la care trebuie să reflectăm cu mare atenţie. Coeziunea socială, interesele şi idealurile naţionale unanim acceptare de predecesorii noştri au făcut România întreagă şi mare. Această lecţie este încă vie şi actuală. România nu poate fi puternică fără ca întreaga societate şi toţi oamenii politici ai acestei ţări să convină asupra interesului naţional, pe care să îl adoptăm şi să îl susţinem împreună. În acest sens este nevoie de o definire coerentă a interesului naţional, a idealurilor naţiunii române raportate la vremea actuală şi la evoluţiile internaţionale. Numai în acest fel România va câştiga şi va câştiga, pe de o parte, prin construirea unei imagini de ţară demnă, hotărâtă, cu obiective foarte clar definite şi urmărite cu sfinţenie, respectată de fiecare dată de partenerii săi pentru seriozitate şi stabilitate. Mai mult, trebuie să remarcăm, de asemenea, că o armonizare a eforturilor de promovare a interesului naţional nu poate decât să aibă efecte benefice asupra atingerii obiectivelor pe care ni le propunem împreună în vederea dezvoltării şi modernizării României", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.
La manifestările organizate la Mărăşeşti de către Consiliul Judeţean Vrancea, sub genericul "Vrancea Eroică", au participat reprezentanţi ai Guvernului României, parlamentari, reprezentanţi ai corpului diplomatic, înalte feţe bisericeşti, personalităţi ale vieţii publice, veterani de război, iar programul a inclus ceremonii militare şi religioase, depuneri de coroane de flori, precum şi un amplu spectacol.
"Este datoria noastră sfântă să onorăm memoria celor care s-au jertfit, să păstrăm ţara pe care ne-au lăsat-o moştenire strămoşii şi să ne străduim a construi un viitor mai bun (...) "Vrancea Eroică" este despre recunoştinţa noastră faţă de jertfa lor (...) Ostaşii români care s-au sacrificat ne-au lăsat statul unitar român creat la 1 Decembrie 1918, ţară pe care am moştenit-o cu toţii, ţară pe care, întreagă şi prosperă, avem datoria să o ducem mai departe. Fie ca adevărul şi dragostea să învingă ura, dezbinarea şi minciuna care au năpădit poporul nostru", a spus preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, în alocuţiunea rostită în faţa celor prezenţi la Mărăşeşti.
Călin Popescu Tăriceanu: E nevoie de o definire coerentă a interesului naţional şi o armonizare a eforturilor pentru promovarea acestuia
Explorează subiectul
Articole Similare

451
Daniel Zamfir îl face praf pe ministrul Economiei, după ce s-a dus în vizită în Arabia Saudită pe banii arabilor: Fix ca ministrul unei țări bananiere
451

31
Mesajul Ministrului Justiției, Radu Marinescu, cu prilejul Zilei Notarului Public - 17 noiembrie 2025
31

1.803
Președintele Nicușor Dan le cere românilor să reziste: 2026 va fi dificil, dar din 2027 sunt speranţe de creştere pentru economie
1.803

200
Parlamentul urmează să valideze conducerea TVR, după ce angajaţii şi-au ales liderii în Consiliul de Administraţie
200

8.489
În Parlament se 'coace' o lovitură de proporții pentru judecătorii Curții Constituționale
8.489

3.303
Se complică situația în Parlament: Doi miniștri se confruntă cu moțiuni, la Cameră și la Senat
3.303

1.662
Nicușor Dan anunță o posibilă 'flexibilitate' a Bruxelles-ului privind termenul pentru pensiile speciale
1.662

2.109
'După ce nu mai eşti popular, nu se mai foloseşte nimeni de poza ta': Traian Băsescu intervine în disputa privind folosirea imaginii lui Nicuşor Dan de către USR
2.109

183
În cele două Camere ale Parlamentului sunt programate astăzi dezbateri asupra unor moțiuni simple inițiate de AUR
183

2.661
Victor Ponta, mesaj tăios pentru George Simion: "Să lase șmecheriile, șobolăniile, aranjamentele". Cu ce a fost comparat liderul AUR
2.661

2.401
Anca Alexandrescu susține că a fost invitată 'la discuții', la Ambasada SUA din București
2.401

2.012
Reforma Bolojan e o glumă. Numărul instituțiilor publice a crescut în loc să scadă
2.012

4.286
Traian Băsescu aruncă în aer scandalul Lukoil: Să facem orice ca să vândă rafinăria, nu să ne o pună în brațe
4.286


















Comentează