Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, la Târgu-Jiu, că îl apreciază pe Tudorel Toader pentru curajul de a propune revocarea Laurei Codruţa Kovesi, acesta afirmând că ministrul Justiției „nu e omul nimănui", iar soarta lui „este una și clară potrivit mediafax.
Întrebat, vineri, la Târgu-Jiu, într-o conferință de presă, dacă îl mai susține pe Tudorel Toader, Călin Popescu Tăriceanu a spus că îl apreciază, dar trebuie lămurit că „Tudorel Toader nu e omul nimănui”.
„Haideți să lămurim! Tudorel Toader nu e omul nimanui. Eu îl apreciez foarte mult pentru latura sa profesională, nu pot să ascund faptul că, nu o dată, l-am consultat în chestiuni de drept constituțional, dar contestarea lui Tudorel Toader vine puternic din partea Opoziției. E impropriu spus să discutăm despre soarta lui, că soarta lui este una și clară, este mare specialist în drept constituțional, în drept penal și este ministru al Justiției și cred că și-a făcut, până în momentul acesta, treaba cu onoare și demnitate și cu curaj”, a spus Tăriceanu.
Potrivit acestuia, Tudorel Toader „a avut curajul să propună revocarea procurorului șef DNA”.
„Când spun curaj, vă reamintesc că a fost cel care a avut curajul, spre deosebire de toți predecesorii domniei sale, să propună revocarea procurorului șef de la DNA, în urma unei analize serioase pe care a prezentat-o public și din care am să subliniez un singur lucru: încălcarea prevederilor constituționale și a deciziilor Curții Constituționale de către procurorul șef al DNA. Acestea au fost elementele care l-au determinat pe ministrul Toader să ia decizia revocării", a mai spus liderul ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu a ajuns, vineri, la Târgu-Jiu, însoțit de o parte dintre candidații partidului la alegerile europarlamentare din data de 26 mai 2019.
Comentează