Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Călin Popescu Tăriceanu l-a UMILIT, în public, pe Liviu Dragnea: Nici nu l-a băgat în seamă

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, s-au întâlnit, în urmă cu puțin timp, la Palatul Parlamentului. Totul a fost public, pentru că Senatul găzduiește, începând cu ora 16:30, o întâlnire în format extins, cu Jerzy Kwiecinski, ministrul investițiilor și dezvoltării din Polonia și cu Pawel Borys, președintele Fondului Polonez pentru Dezvoltare. Din partea română participă reprezentanți ai ministerelor de resort.

Dragnea a ajuns în sala în care se ține întâlnirea și a fost primit cu răceală de Tăriceanu. În timp ce Dragnea îi saluta pe cei cu care șeful Senatului vorbea, acesta din urmă a părut că nu îl bagă în seamă pe liderul PSD. A urmat o scurtă strângere de mână, fără ca Tăriceanu să se oprească din vorbit și fără ca cei doi să se privească. Ulterior, cei doi s-au așezat unul lângă altul, la masă, însă fără a dialoga prea mult. În plus, numele lui Dragnea nici nu figurează pe lista invitaților, așa cum nici cel al lui Darius Vâlcov, și el prezent, nu se regăsește.

Citește și: Tudor Chirilă explodează la trei ani de la Colectiv: ‘Politicieni sau funcționari publici.. n-au făcut nimic..’

În același timp, deputații dezbat moțiunea simplă depusă de Opoziție împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader.

Subiectul dicuțiilor organizate de Senat vizează organizarea și funcționarea Fondului Polon de Dezvoltare. Ministrul polonez Jerzy Kwiecinski a fost implicat în mod nemijlocit în procesul de elaborare a conceptului Fondului Polon de Dezvotare, respectiv de operaționalizare a fondului, find unul dintre artizanii si promotorii proiectului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.