Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Călin Popescu Tăriceanu, mesaj într-o zi cu semnificație specială: ne-am obișnuit să ne batem cu vorbe, chiar cu pumnii

Senatul Romaniei
Calin Popescu Tariceanu

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, transmite un mesaj de ziua regalității și arată că în această perioadă realizează că politicienii s-au obișnuit prea mult să se bată cu vorbe, chiar și cu pumnii, mai puțin în idei.

Citește și: CNSAS a găsit dovada că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității/DOCUMENT

”Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare. Toți politicienii din România l-au invidiat pe marele Mihail Kogălniceanu pentru neasemuitul privilegiu de a rosti, primul, această frază nemuritoare care consfințea nașterea României moderne, votată pe 9 Mai 1877 de Adunarea Deputaților.
A doua zi, actul căpăta putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I, iar 10 Mai, la 11 ani după ce devenise ziua venirii monarhului în țară, devenea și Ziua Independenței Naționale, pe care noi, românii, am sărbătorit-o până la preluarea samavolnică a puterii de către comuniști și la lichidarea regalității. A mai fost, desigur, o mică sincopă, când ocupantul german ne-a interzis să sărbătorim, în 1917. Dar nimeni, niciodată, nu a putut smulge semnificația profundă a zilei de 10 Mai din inimile noastre, fie și pentru că nicio țară nu se naște de mai multe ori. Tot pe 10 Mai, în 1881 de astă dată, țara noastră devenea Regat, iar principele Carol l devenea primul nostru Rege.
Eu nu am avut șansa lui Mihail Kogălniceanu, dar sunt fericit că am avut, totuși, șansa ca, în calitate de președinte al Senatului, acum câțiva ani, să îmi pun semnătura pe legea care a readus ziua de 10 Mai acolo unde îi e locul, în rândul marilor sărbători ale acestui neam.
Merită ca mai mulți români să înțeleagă rolul monarhiei în dezvoltarea națiunii noastre, să știe despre regii înțelepți și reginele curajoase care au pus temelia statului român modern.
Și dacă e să mai am un regret, acela e că am pierdut tradiția bătăilor cu flori de la șosea, de fiecare zi de 10 Mai. Pentru că azi, din păcate, ne-am obișnuit prea mult să ne batem cu vorbe și, nu o dată, chiar cu pumnii. Poate că nu ar strica să reînviem cândva tradiția unei sărbători minunate care să ne umple sufletele și în urma căreia străzile să rămână pavate cu liliac, lalele și garoafe, iar românii să se bucure și să râdă din toată inima. Ce ziceți, îmi doresc prea mult?”, scrie Călin Popescu Tăriceanu.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.