Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Călin Popescu Tăriceanu nu susține referendumul pentru familia tradițională, dar anunță o lege privind parteneriatul civil: 'Și PSD dorește'

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi că partidul pe care îl conduce are în vedere un proiect de lege privind parteneriatul civil, însă nu există o „grabă extremă în această privință”. Acesta a precizat că și PSD dorește să lucreze la o astfel de inițiativă.

"Am aflat astăzi (joi-nr.) că şi PSD doreşte să lucreze asupra unui astfel de proiect. Colega mea Renate Weber deja a avut nişte contacte preliminare. Avem în vedere un astfel de proiect. Nu avem o grabă extremă în această privinţă", a afirmat președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la Parlament.

Citește și: Dragnea a vorbit despre noua lege a pensiilor! Ce crede acesta

Acesta a susținut că părerile sunt împărțite chiar și în alianță, însă România are dreptul să-şi definească politica în domeniul căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

"În grupul ALDE sunt diverse puncte de vedere. Sunt şi oameni care au luat cuvântul şi au spus că ei susţin familia tradiţională şi valorile tradiţionale şi creştine ale umanităţii şi alţii care au puncte de vedere, care, în fine, susţin căsătoriile homosexuale. Şi fiecare are dreptul, aşa cum şi cetăţenii români au dreptul şi cred că e normal, trebuie să respectăm opţiunile partenerilor noştri europeni şi partenerii noştri europeni trebuie să respecte opţiunile românilor. Suntem o Uniune de ţări egale. Valorile comune europene nu înseamnă că sunt toate ţările şi România face o excepţie. Nu sunt toate ţările în favoarea sau nu au o legislaţie care să permită căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi cred că România are dreptul să-şi definească politica în acest domeniu, aşa cum de altfel a stabilit şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului", a adăugat Tăriceanu.

Citește și: TAROM a depășit Air France, British Airways și Lufthansa! Detalii interesante

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat, miercuri, că ALDE nu se va implica în campania pentru referendum și că partidul recomandă votanților săi să voteze conform conștiinței.

De asemenea, Tăriceanu a anunțat că europarlamentarul ALDE, Renate Weber, lucrează la un proiect pentru parteneriatul civil, lege care trebuie promovată după referendumul pentru redefinirea familiei care va avea loc pe 6 și 7 octombrie.

Citește și: După divorț se împarte averea! Cu ce a rămas Brigitte după divorțul de Ilie Năstase .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.