Călin Popescu Tăriceanu: Pe 12 septembrie Senatul va adopta o declaraţie politică pentru marcarea a 20 de ani de Parteneriat strategic cu SUA

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 04-09-2017

Actualizat: 04-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat luni că, la propunerea sa, Camera superioară a Parlamentului va adopta pe 12 septembrie o declaraţie politică pentru marcarea a 20 de ani de Parteneriat strategic cu SUA. El a precizat că proiectul de declaraţie a fost înaintat grupurilor parlamentare, pentru ca timp de o săptămână să amendeze forma propusă de el, conform Agerpres.

"Am propus colegilor din Biroul permanent să transmită tuturor grupurilor parlamentare un proiect de declaraţie politică a Senatului pentru marcarea împlinirii a 20 de ani de la semnarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite, prilej cu care vreau să subliniez rolul determinant pe care l-a avut preşedintele american Woodrow Wilson prin enunţarea principiului autodeterminării popoarelor la ceea ce ulterior a însemnat pentru noi alipirea regiunilor istorice la ţară şi în 1918 crearea României pe care astăzi o avem. Termenul de o săptămână le va permite să facă amendamente, completări şi va fi supus spre adoptare săptămâna viitoare pe 12 septembrie", a precizat Tăriceanu, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri