Călin Popescu-Tăriceanu spune care e legătura dintre PNL și Traian Băsescu

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 02-09-2015

Actualizat: 02-09-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

PNL devine din ce în ce mai mult un partid croit după stilul fostului preşedinte Traian Băsescu în ceea ce priveşte limbajul politic, consideră copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.

"Sigur că există, după cum aţi constatat cu toţii şi la alegerile prezidenţiale de anul trecut, un electorat liberal numeros, care are nevoie de o reprezentare corectă. Noi suntem decişi ca ALDE să fim singurul reprezentant al valorilor liberale din România după ce PNL s-a desistat (...), nemaivorbind de faptul că, în momentul de faţă, PNL devine din ce în ce mai mult un partid croit după stilul fostului preşedinte Băsescu în ceea ce priveşte limbajul politic, stilul de manifestare, atitudinea. Cred că experienţele nefaste prin care România a trecut în perioada Băsescu i-a determinat pe foarte mulţi alegători să ia distanţă de acest mod de a face politică - inconsecvenţă, minciună, jigniri. Toate aceste lucruri caracterizează, din păcate, PNL de astăzi care nu mai reprezintă sub nicio formă valorile liberale", a afirmat miercuri Tăriceanu, la finalul Biroului Politic al ALDE.

El a adăugat că va stabili în organizaţiile mari un sistem de alegeri directe şi îşi propun să devină a treia forţă politică.

"Vom stabili în organizaţiile mari un sistem de alegeri directe, un fel de alegeri primare, cum se numesc în SUA, unde fiecare membru al nostru va putea să voteze pe cei care vor deveni candidaţi pentru funcţiile eligibile în aşa fel încât ei să aibă reprezentativitate şi în acelaşi timp să dăm responsabilitate colegilor noştri membri de partid. Ambiţia noastră este să reuşim un rezultat care să ne instaleze definitiv ca a treia forţă politică în această ţară", a arătat Tăriceanu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri