Cămaşa oltenească, element de patrimoniu care poartă în sine istoria locului şi a neamului, de multe ori uitată prin lăzile de zestre sau prin poduri, continuă să rămână atât un semn de reprezentare în lume, cât şi un reper de vestimentaţie şi obiect de colecţie.
În Dolj, vetre importante ale costumului popular sunt la Dăbuleni, unde a existat o contopire a tehnicilor cu cele din zona Romanaţi, Cârna, Bistreţ, Poiana Mare, Almăj-Işalniţa, Carpen, Greceşti-Gogoşu, existând diferenţe între zonele judeţului.
Interpretul de muzică populară Alexandru Lilea, laureat în anul 2017 al Festivalului "Maria Tănase", colecţionează costume populare din Valea Dunării, dar şi obiecte de ceramică, pristolnice, icoane, lămpi, războaie de ţesut, instrumente muzicale tradiţionale, scoarţe, peşchire, rişchitoare, fuse. Artistul afirmă că, din perspectivă folclorică, Valea Dunării este ţinutul care, prin particularităţile sale, se distinge de cealaltă parte a Câmpiei Române, aici formându-se cele mai frumoase stiluri muzicale, spaţiul acesta fiind încărcat de o spiritualitate aparte.
"Complexitatea şi simbolurile descoperite în veşmintele de aici vorbesc de vechea civilizaţie a locuitorilor provinciei istorice a Olteniei. Colecţie mea se extinde puţin, pentru că nu este numai de costume populare, de femeie, cât şi de bărbaţi, ci conţine şi alte obiecte etnografice, precum pristolnice, lăzi de zestre, poale vechi, furci de tors, obiecte de ceramică, fiare de călcat, covoare ţesute, aşternuturi ţesute, macaturi, scoarţe, peşchire, acele prosoape ţesute care se puneau şi la icoane sau se îmbodobeau încăperile în diverse feluri. Costumele populare sunt din zona de sud-vest a Doljului, pentru că eu am crescut pe Valea Dunării, Câmpia Băileştilor, Câmpia Rast, dar sunt interesat să scot la iveală tipuri şi tehnici de creare a costumului popular, simbolurile folosite pentru a arăta frumuseţea şi importanţa spiritualităţii din zonă", a declarat Alexandru Lilea pentru AGERPRES.
Potrivit acestuia, costumul popular de aici se distinge nu doar de cele din alte zone ale ţării, ci şi de costumele din celelalte zone ale Olteniei şi ale Doljului.
"De fapt, are multe în comun cu costumul de Romanaţi. Mă impresionează simbolistica motivelor geometrice, care sunt cele mai vechi motive, după care au apărut motivele florale. Avem motivul rombului, al coloanei infinitului, coarnele berbecului, motivul crucii, simboluri ale diferitelor zeităţi ale apelor, pământului, fertilităţii. Chiar în satul Rast mi-a plăcut că am descoperit vâlnice, fuste îngrofate, care sunt acele vâlnice încreţite pe care le-am găsit înregistrate şi la Muzeul Satului din Bucureşti, care sunt foarte încreţite şi au motive geometrice, în special rombul, care simbolizează legătura cerului cu pământul, echilibrul, forţa, rombul fiind un simbol primordial, foarte puternic şi care, îmbinat cu iscusinţă, dădea o frumuseţe şi o putere aparte celor care purtau acel costum popular", mai spune Alexandru Lilea, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova, în prezent masterand la Studii Culturale, Etnologie, Antropologie Culturală şi Folclor, în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti şi student la Departamentul de Arte, secţia Muzică, de la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova.
El mai spune că cele mai bogate vetre ale costumului popular de pe Valea Dunării sunt la Cârna, Bistreţ, Poiana Mare şi, în special, la Dăbuleni, unde a existat o contopire a tehnicilor cu cele din zona Romanaţi şi unde există cojocul de Dăbuleni, un obiect vestimentar special, dar care este tot mai greu de găsit.
Chiar dacă este reper pentru fineţea pânzei, rafinamentul cusăturii şi mândria de a o îmbrăca, în zonele din mediul rural nu se mai poartă cămaşa oltenească, însă există unele iniţiative de încurajare a cusutului iei, cum este şi Grupul "Oltenia coase ie", din care fac parte creatoare de ii din Oltenia, care îşi promovează creaţiile şi pe reţelele de socializare.
Claudia Mechenie, de exemplu, a început să coase ie din anul 2014, într-un moment în care trecea printr-o perioadă stresantă şi simţea nevoia unei activităţi de relaxare, dar care, între timp, a devenit "dependenţă".
"Prima opţiune a fost croşetatul şi tricotatul, dar după aceea, tot uitându-mă pe diverse site-uri, am zis: 'Cum ar fi să îmi cos o ie?' La data respectivă, erau destul de puţine materiale şi la recomandarea unei doamne mi-am cumpărat o pânză care a fost o dezamăgire, dar fiind o persoană ambiţioasă am zis că o să cos, indiferent de acest impediment. După câteva luni am descoperit pe Facebook grupul 'Oltenia coase ie' şi, spre bucuria mea, se organizau şezători, la care evident că am decis să merg şi eu, acolo unde, la început, au fost două doamne, dar între timp ni s-au alăturat mai multe doamne şi aşa am evoluat împreună. Pot să zic că m-au ajutat foarte mult învăţăturile de la mama şi bunica, adică atunci când eram mică am învăţat să cos muscă şi la fir, mama este o specialistă a cusăturii la fir şi când am început efectiv să cos mi-am adus aminte instantaneu cum se face. Când m-am apucat de cusut am zis că o să o termin pe prima şi gata, nu mai fac, dar cred că a devenit pentru mine o dependenţă, nu mă mai satur şi găsesc tot timpul modele noi", a povestit pentru AGERPRES Claudia Mechenie.
Ea admite că, în momentul în care se apucă de o ie nouă, modelul respectiv trebuie să îi transmită ceva.
"Cred că aici este vorba de bagajul nostru genetic şi o să vă explic de ce: m-am apucat de o ie, mi-am ales modelul, culorile şi după ce am terminat-o, cam la vreo 6 luni, am căutat în lada de zestre a bunicii mele materne şi am găsit o ie care avea aproximativ acelaşi model şi culoare şi atunci am realizat că de aceea unele modele ne atrag şi altele nu. Cred că ne vorbesc străbunele noastre. Altă dată am vizitat o colecţie particulară expusă la Teatrul Naţional 'Marin Sorescu' şi m-am îndrăgostit de o ie şi mi-au trebuit 4 ani până am găsit pânza şi aţa potrivită, de aceea când sunt întrebată de unde îmi iau modelele spun că trebuie să îmi transmită ceva, pentru că altfel nu reuşesc să cos ia respectivă. Poate părea ciudat, dar eu aşa simt. Bunicile mele nemaifiind alături de mine, am încercat să găsesc alte bătrâne care coseau, dar din nefericire nu am mai găsit", a explicat creatoarea de ii.
Claudia Mechenie este de părere că în perioada comunistă s-a pus repaus la această activitate, care, din fericire, uşor, uşor, revine în viaţa noastră şi cât mai multe persoane aleg să îşi celebreze momente importante din viaţă îmbrăcate în costume populare.
"Ce mă nelinişteşte este că sunt foarte multe 'reproduceri' făcute la maşină de brodat şi promovate că fiind ii, dar cred că este datoria noastră, a iubitorilor de port popular să educăm societatea, pentru că prin exemplul personal putem să facem o diferenţă", mai spune ea.
Pornind de la propria experienţă, ea consideră cusutul ca fiind o terapie pe care o recomandă cu plăcere tuturor: "Când vin acasă după o zi mai agitată încep să cos şi efectiv uit de tot, aşa că, dacă simţiţi că viaţa dumneavoastră este într-un moment de cotitură, vă recomand lucrul de mână, care este terapie şi o să vedeţi că scăpaţi de stres, iar la final o să aveţi şi ceva frumos de purtat" - este mesajul ei.
Comentează