Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a cerut, miercuri, în plen, sistarea şedinţei şi a criticat introducerea pe ordinea de zi a unor proiecte suplimentare, pe motiv că procedura este neregulamentară, informează agerpres.ro.
Propunerea a fost respinsă prin vot.
În deschiderea şedinţei, deputaţii au ţinut un moment de reculegere în memoria regelui Mihai, la propunerea Ralucăi Turcan.
"În acord cu gândul pe care sunt convinsă că l-aţi exprimat cu toţii în acest moment de reculegere, aş dori să spun că regele a simbolizat speranţa într-o Românie demnă, prosperă, respectată şi puternică în care toţi românii să simtă că au şanse egale şi că legea este aceeaşi pentru toată lumea. Foarte mulţi oameni cu aceleaşi aspiraţii îl vor însoţi pe rege pe ultimul drum. (...) Mă uit şi mă întreb unde este domnul Dragnea", a spus Turcan.
Discursul său a fost întrerupt de preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase, pe motiv că nu este o intervenţie pe procedură.
Raluca Turcan a revenit şi a solicitat, în baza articolului 151 alineatul 5 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sistarea şedinţei, iar, în baza articolului 169, să nu fie acceptată nicio propunere de modificare a ordinii de zi pe motiv că au fost făcute neregulamentar.
Propunerea de sistare a şedinţei a fost respinsă, înregistrându-se 73 de voturi "pentru" şi 139 "împotrivă".
Dezbaterea a avut loc în contextul în care liderul grupului PSD, Ioan Munteanu, a propus introducerea pe ordinea de zi a plenului modificarea regulamentului forului legislativ. Comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor, reunită înainte de şedinţa de plen, a adoptat modificarea regulamentului în ceea ce priveşte supunerea la vot a amendamentelor.
Camera Deputaților a respins solicitarea PNL de sistare a ședinței de plen
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

452
Sorin Grindeanu, după rezultatul alegerilor din Ungaria: Poporul maghiar mizează pe Europa!
452

2.047
Premierul Ilie Bolojan întinde mâna către Peter Magyar și îi transmite un mesaj după victoria electorală
2.047

7.088
Analist: Liderul UDMR Kelemen Hunor trebuie să se retragă din politică, după susținerea oarbă a FIDESZ
7.088

2.805
Nicușor Dan explică direcția, după alegerile din Ungaria: 'Există oportunități extraordinare de a colabora'
2.805

6.452
Primele reacții de la vârful statului român, după căderea regimului Viktor Orban: Ministrul Apărării spune că maghiarii au votat „ca Europa să meargă înainte”
6.452

7.358
A murit un deputat AUR
7.358

2.368
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
2.368

1.709
Primul Paște în libertate pentru Elena Udrea, după închisoare! Mesajul fostului ministru
1.709

95
Bugetul local al Sectorului 3 pe 2026 se ridică la aproape 2,8 miliarde de lei (proiect)
95

262
Deputatul AUR Andrei Gușă, mesaj de susținere pentru Viktor Orban: "Forță și victorie!"
262

70
Senatorul Clement Sava: Învierea Domnului ne învață că adevărata putere nu stă în forță, ci în iubire
70

738
Mesajele de Paște transmise de Nicușor Dan și Ilie Bolojan: Sărbătorile ne găsesc în vremuri marcate de incertitudini și crize severe
738

12.155
VIDEO Călin Georgescu vine cu o nouă ipoteză, în noaptea de Paște: Ce înseamnă, de fapt, numele de România
12.155
















Comentează