Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Camera Deputaților a adoptat legea privind fondurile alternative de investiții

Inquam Photos / George Calin
parlament vot plen camera deputatilor

Legea privind fondurile alternative de investiții a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților, care a fost decizional. Actul normativ urmează să fie trimis spre promulgare la președintele Iohannis, potrivit Mediafax.

Proiectul de act normativ prevede, printre altele, eliminarea pragului legal de deținere de 5% la cele cinci societăți de investiții financiare (SIF) ce activează în piața de capital din România. Piața a reacționat la vestea eliminării pragului, titlurile SIF tranzacționate la BVB urcând cu valori între 2% și 4,3% la puțin timp înaintea închiderii tranzacționării.

Leonardo Badea, actual viceguvernator al Băncii Naționale a României și fost președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, este încrezător că noua lege a fondurilor de investiții alternative (FIA), aflată în dezbatere în Parlament, va reprezenta un nou început pentru piața de capital.

Citește și: Mihai Fifor șterge pe jos cu Florin Cîțu:’Ne arată cât de prost pregătit este’

"Pragul de 5% există doar în România, el nu există în alte țări. Noua lege FIA aduce o experiență europeană și o legislație europeană care, de altfel, deși nu este o lege de implementare a unei legi europene, este o lege care ne pune pe harta europeană cu foarte multe dintre reglementările pe care noi le prezentăm acolo", spunea Badea la seminarul EU-COFILE 2019 organizat de către BNR, Asociația Română a Băncilor (ARB) și Alpha Bank România în perioada 30 septembrie - 1 noiembrie.

Pragul la SIF-uri urmează să fie ridicat la șase luni distanță de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.