Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Camera Deputaţilor a adoptat OUG pentru acordarea unei mese calde elevilor şi preşcolarilor

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam vot parlament vot

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 260 voturi pentru, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.72/2016 privind aprobarea Programului - pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Potrivit prevederilor adoptate, pentru anul şcolar 2016 - 2017 copiii din cele 50 de grădiniţe şi şcoli prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă vor beneficia, în mod gratuit, pe perioada anului şcolar în curs, de un pachet alimentar sau o masă caldă, zilnic, în valoare de 7 lei.

Citește și: DESPĂRȚIRE-ȘOC între vedete: Janet Jackson s-a despărțit de soțul său, miliardarul qatarez Wissam al-Mana

Pentru derularea programului, unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin şcolile şi grădiniţele incluse în proiect le vor fi acordate sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale. Sumele pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale comunelor şi municipiilor, dacă se stabileşte prin hotărâre de consiliu local creşterea valorii mesei zilnice sau dacă numărul de elevi sau copii creşte într-una din şcoli sau grădiniţe în cursul anului şcolar. Procedura de atribuire a contractelor pentru furnizarea alimentelor se organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, mai prevede Ordonanţa.

"PNL consideră că în acest domeniu trebuie să renunţăm la declaraţiile politice şi să facem în aşa fel încât Programul 'Masă la Şcoală' să poată fi generalizat şi să fie funcţional în toate şcolile din ţară în cel mai scurt timp cu putinţă. Alimentaţia sănătoasă în şcoală este un instrument eficient de combatere a abandonului şcolar şi de incluziune socială", declară preşedintele PNL, Raluca Turcan, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Citește și: PORNOGATE la vârful țării!

Raluca Turcan precizează că acest act normativ propune testarea programului PNL 'Masă la Şcoală' în 50 de unităţi de învăţământ".

"Acesta va înlocui vechiul program, 'Cornul şi Laptele', pentru a limita risipa, a încuraja alimentaţia sănătoasă în şcoli şi prezenţa elevilor la cursuri", menţionează sursa citată.

Citește și: Nou dosar de corupție pentru Elena Udrea în urma denunțului fostei șefe AEP/ SURSE

Preşedintele PNL arată că, prin acest program, elevii din 50 de şcoli trebuie să beneficieze de o masă caldă sau de un pachet alimentar la şcoală. Acest proiect trebuia să debuteze de la 1 septembrie 2016, dar a fost amânat şi blocat, analizat şi dezbătut, iar astăzi a devenit realitate", a susţinut Turcan.

Educaţia trebuie să fie prioritatea zero pentru România, indiferent de partidul care se află la putere, a mai spus Turcan, menţionând că acest proiect este aşteptat de toate şcolile din România, iar PNL va milita pentru generalizarea acestuia la nivel naţional.

Citește și: Descoperire uriașă: o exoplanetă de mărimea Pământului cu atmosferă

"Adoptarea acestei legi a fost o prioritate pentru social-democraţi, având în vedere creşterea alarmantă a procentului de copii şi tineri care abandonează şcoala în România, procentul fiind de 19,1% conform comunicărilor Eurostat", afirmă liderul grupului parlamentar al PSD, Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, principalele motive ale eşecului şcolar şi ale abandonului şcolar sunt condiţiile climaterice şi de mediu defavorabil, dat fiind numărul mare de preşcolari şi elevi care au de străbătut de la domiciliu până la unităţile de învăţământ distanţe foarte mari.

Citește și: Ilegalistul Oprea se reactiveaza din subsolul UNPR

"Aceşti copii nu pot participa la activităţile şcolare întrucât nu au asigurată masa de prânz. Altă cauză directă a abandonului şcolar este mediul social defavorizat: populaţie romă, copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, copii supuşi unor forme de abuz parental prin muncă, cutume şi mentalităţi cultural restrictive, în defavoarea minorului", arată Ciolacu, potrivit sursei citate.

Grupul parlamentar al PSD consideră că este datoria statului român să ofere fiecărui copil din această ţară posibilitatea de a primi educaţie în mod egal şi nediscriminatoriu, indiferent de mediul din care provine sau de condiţiile economice în care s-a născut, mai arată comunicatul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.