Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 256 voturi 'pentru', un proiect de lege care prevede ca aeronavele naţionale care operează în spaţiul românesc să fie obligate să deţină un dispozitiv de localizare, conform agerpres.ro
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.11 din Ordonanţa Guvernului nr.29/1997 privind Codul aerian civil, în sensul prevederii obligaţiei aeronavelor naţionale care operează în spaţiul aerian românesc de a deţine un dispozitiv de localizare, în vederea creşterii gradului de siguranţă în transportul aerian.
Potrivit textelor adoptate, aeronavele care operează în spaţiul aerian naţional sunt obligate să deţină la bord un dispozitiv de localizare în caz de urgenţă, activ, cu excepţia cazului în care, din considerente de siguranţă naţională, se impune dezactivarea acestuia. Aceste prevederi intră în vigoare în termen de 2 ani de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial pentru aeronavele de stat şi civile, cu excepţia cazurilor în care reglementările europene prevăd altfel.
Prin excepţie, Ministerul Transporturilor, respectiv Ministerul Apărării Naţionale pot stabili, prin reglementări specifice, categorii de aeronave civile, respectiv de stat, care pot opera în spaţiul aerian naţional fără a deţine un dispozitiv de localizare în caz de urgenţă.
Camera Deputaţilor este for decizional.
Camera Deputaţilor: Aeronavele naţionale - obligate să deţină un dispozitiv de localizare
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

2.543
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
2.543

2.967
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
2.967

99
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
99

57
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
57

2.276
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.276

1.001
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.001

1.634
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.634

3.667
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
3.667

5.888
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
5.888

5.297
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
5.297

2.028
'Penurie' - Avertismentul lui Traian Băsescu în plină criză a carburanților. Care este marea lui îngrijorare
2.028

2.895
EXCLUSIV Lideri PSD, în ședință la Intercontinental: „Bolojan e surd și orb!” (surse)
2.895

3.174
Traian Băsescu critică 'hârjoneala' dintre PSD și premier și dezvăluie ce ar fi făcut în locul lui Nicușor Dan: 'Dacă n-ar fi mers, nu mai lungeam boala / Aș fi tăiat craca'
3.174
















Comentează