Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Camera Deputaților îi încurajează pe farmaciști să-și facă de cap: Amenzile pentru încălcarea legislației au fost reduse drastic

Inquam Photos - George Călin
Inquam Camera Deputaților plen Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede, între altele, reducerea amenzilor aplicate farmaciilor comunitare în cazul nerespectării dispoziţiilor legale, potrivit Agerpres.

Potrivit celor adoptate, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, la prima abatere, respectiv 10.000 lei la 20.000 lei, dacă se constată repetarea acelei contravenţii, pentru următoarele fapte: a) angajarea de personal farmaceutic de specialitate care nu posedă drept de liberă practică; b) distribuţia medicamentelor fără documente care să ateste provenienţa şi/sau calitatea acestora; c) nerespectarea prevederilor privind procedura de retragere a medicamentelor de farmacii şi drogherii; d) comercializarea medicamentelor cu termen de valabilitate depăşit; e) nerespectarea regulilor de bună practică farmaceutică, aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii; f) funcţionarea oficinei locale de distribuţie fără să fie înscrisă în autorizaţia de funcţionare a farmaciei în structura căreia funcţionează. În prezent, aceste amenzi sunt între 10.000 lei la 50.000 lei.

Citește și: Ludovic Orban reacționează după recordul COVID-19: ‘Suntem într-un moment de cumpănă. Putem opri creșterea numărului de cazuri’

De asemenea, vor fi diminuate la 1.000 lei şi 2.000 lei amenzile în cazul afişării, cu încălcarea reglementărilor în materie, în incinta unităţilor farmaceutice şi pe site-urile farmaciilor comunitare sau ale drogheriilor autorizate de Ministerul Sănătăţii să vândă şi să elibereze prin intermediul serviciilor societăţii informaţionale medicamente eliberate fără prescripţie medicală, a materialelor publicitare privind medicamentele. Amenzile în acest caz sunt, în prezent, de la 5.000 lei şi 10.000 lei.

Citește și: Victor Ponta trage semnalul de alarmă: Dacă nu o facem acum – până în 2024 va mai exista România?

Se diminuează amenda şi în cazul încălcării prevederii potrivit căreia farmacia comunitară funcţionează numai în prezenţa cel puţin a unui farmacist sau drogheria funcţionează numai în prezenţa a cel puţin unui asistent medical de farmacie sau a unui farmacist. Contravenţia în acest caz se va sancţiona cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei, faţă de 10.000 lei şi 50.000 lei, cum este în prezent.

"Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, respectiv de la 50.000 lei la 100.000 lei în cazul încălcării repetate, sau, după caz, anularea autorizaţiei de funcţionare a unităţii farmaceutice următoarele fapte: a) desfăşurarea activităţilor fără autorizaţie de funcţionare emisă de Ministerul Sănătăţii; b) deţinerea sau eliberarea în drogherii a unor medicamente ale căror deţinere şi eliberare sunt interzise în drogherie; c) desfăşurarea în unităţile farmaceutice a altor activităţi decât cele prevăzute de lege; d) vânzarea şi eliberarea prin intermediul activităţilor ce fac obiectul serviciilor societăţii informaţionale a medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală de către unităţi farmaceutice cu nerespectarea prevederilor prezentei legi; e) vânzarea şi eliberarea prin intermediul activităţilor ce fac obiectul serviciilor societăţii informaţionale a medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală fără autorizaţie de funcţionare emisă de Ministerul Sănătăţii în conformitate cu prevederile prezentei legi". În prezent amenzile în aceste cazuri sunt de la 50.000 lei la 100.000 lei şi, după caz, anularea autorizaţiei de funcţionare a unităţii farmaceutice.

Citește și: Gabriela Firea reacționează după declarațiile lui Tătaru și Arafat: Nu am auzit nici măcar o măsură care să vină din partea Guvernului şi care să ne garanteze limitarea răspândirii coronavirului

De asemenea, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, la prima abatere, respectiv 10.000 lei la 20.000 lei dacă se constată repetarea acelei contravenţii, pentru următoarele fapte: a) eliberarea de medicamente de către unitatea farmaceutică în lipsa aprobării preţului de producător de către Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu prevederile legale, cu excepţia situaţiei neaprobării preţului în termenul legal; b) practicarea de către unităţile farmaceutice a unor preţuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de către Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu prevederile art.890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. În prezent, pentru aceste contravenţii se aplică amenzi de la 50.000 lei la 100.000 lei şi anularea autorizaţiei de funcţionare.

Proiectul de lege adoptat mai prevede simplificarea procedurii de efectuare a inspecţiilor pentru autorizarea, mutarea punctului de lucru cu destinaţie de unitate farmaceutică, înfiinţarea oficinelor locale de distribuţie, precum şi pentru reorganizarea spaţiului unităţilor farmaceutice, având în vedere importanţa strategică naţională a funcţionării eficiente a sistemului de autorizare, supraveghere şi control al asistenţei farmaceutice a populaţiei.

Citește și: Alexandru Rafila, după noul record de cazuri Covid-19: Nu mai facem față la pacienți!

Potrivit unor articole nou introduse, "serviciile farmaceutice reprezintă o acţiune sau un set de acţiuni efectuate de către un farmacist cu drept de liberă practică, necesare pentru garanta asistenţa farmaceutică a populaţiei, integrată şi continuă, cu scopul asigurării celui mai bun răspuns la nevoile şi problemele de sănătate ale populaţiei în ansamblu, şi ale pacientului în mod individual. Serviciile farmaceutice includ, dar nu se limitează la eliberarea medicamentelor şi oferirea de informaţii privind modul de utilizare a acestora, utilizarea raţională a medicamentelor, supravegherea modului de administrare a acestora, identificarea şi evitarea efectelor adverse ale medicamentelor, asigurarea accesului la medicaţie prin prepararea medicamentelor etc. Serviciile farmaceutice sunt parte a sistemului de sănătate şi au ca scop îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea calităţii vieţii populaţiei, inclusiv prin participarea la campanii de sănătate publică, ce vizează prevenţia. Serviciile farmaceutice se pot adapta în funcţie de epidemiologia bolilor, de situaţiile epidemiologice speciale şi de contextul social al pacienţilor".

Camera Deputaţilor este for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.