Liceul de Artă "Gheorghe Tattarescu" din Focşani a montat camere video pe culoarul cu chiuvete din zona toaletei fetelor după ce mai mulţi elevi au reclamat că spaţiul era ocupat frecvent de colegi care fumau, ceea ce făcea dificilă utilizarea grupului sanitar în timpul pauzelor, a declarat, miercuri, directorul unităţii de învăţâmânt, Ioana Constantinescu, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, în ultimele săptămâni conducerea şcolii a primit sesizări din partea unor elevi şi părinţi cu privire la situaţia creată în pauze.
"Tot ceea ce fac este pentru elevi şi pentru bunăstarea lor (...) Încă de acum o lună şi jumătate am avut şi avem în continuare reclamaţii de la părinţi şi copii, care au reclamat faptul că în toaletele de la fete nu se mai pot duce să folosească cabina de toaletă aşa cum trebuie folosită din cauza elevilor fumători care blochează culoarul de la chiuvete. În fiecare pauză, pe acel culoar erau între 15 şi 20 de fumători. Eu ştiu că este incomod pentru unii, dar eu, ca director al instituţiei, sunt obligată să asigur siguranţa tuturor copiilor", a declarat Ioana Constantinescu.
Directorul unităţii de învăţâmânt a explicat că fumatul este interzis în perimetrul unităţii de învăţământ, dar şi că astfel de comportamente creează disconfort pentru alţi copii.
"Avem copii astmatici, avem copii cu boli respiratorii, iar într-un spaţiu unde e prea mult fum sau prea multă toxicitate au senzaţia de înec, de sufocare. Copiii au început să evite să se mai ducă la toaletă în timpul pauzelor şi cereau în timpul orelor să meargă la baie pentru că în pauză nu puteau", a precizat Constantinescu.
Ea a subliniat că sistemul de supraveghere nu afectează intimitatea elevilor, camerele fiind montate doar pe culoarul cu chiuvete.
"Legea spune că nu avem voie să montăm camere în spaţiul intim al elevilor. Ele n-au fost montate în cabinele de toaletă (...) Cabinele sunt protejate, practic unghiul camerei video nu prinde nici măcar tocul de la cabinele de toaletă. Camerele sunt îndreptate doar către chiuvetă şi culoarul acestora", a spus directorul liceului.
Ioana Constantinescu a arătat că, anterior, instituţia a montat camere şi în sălile de clasă, cu acordul părinţilor, măsură care a dus la reducerea incidentelor între elevi.
"Din clipa în care am montat camerele în aceste clase, este o linişte deplină, nu mai avem cazuri de bullying, nu se mai fură telefoane, nu mai sunt urme de bocanci pe pereţi, este o curăţenie şi o linişte nemaipomenită", a afirmat directorul.
După montarea camerelor în toaletă, s-ar părea că fetele şi-au schimbat tactica şi merg în toaleta băieţilor pentru a fuma, acolo unde, momentan, nu au putut fi montate camere de luat vederi din cauza modului de compartimentare a toaletelor, dar unde directorul a dat asigurări că vor fi montate imediat după ce se va asigura intimitatea necesară elevilor.
Conducerea liceului a început şi consultări cu părinţii pentru completarea contractului educaţional, care include acordul privind instalarea camerelor video în zona respectivă.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea spun că măsura luată de Liceul de Arte este una perfect legală.
"Situaţia aceea este una cunoscută IŞJ Vrancea. Liceul de Arte a respectat în totalitate reglementările legale în vigoare. Camerele sunt montate în aşa fel încât să nu prindă imagini din toaletele respective. Sunt puse acolo tocmai pentru a asigura siguranţa elevilor", a afirmat inspectorul Carmen Hulea.





























Comentează