Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Camerun a început vaccinarea persoanelor de peste 1 an împotriva holerei: 842.086 de persoane sunt vizate

holera

Camerun a început vineri vaccinarea persoanelor de 1 an şi peste această vârstă împotriva holerei, în trei provincii, pentru stoparea unui focar epidemic în urma căruia au murit peste 100 de persoane, a anunţat un înalt oficial din domeniul sanitar, informează agenţia Xinhua.

Campania se va desfăşura în perioada 8-12 aprilie, un total de 842.100 de doze de vaccin fiind disponibile pentru 842.086 de persoane din cele mai afectate trei provincii, South, Littoral şi Southwest, a declarat ministrul Sănătăţii Publice, Malachie Manaouda, într-o conferinţă de presă, joi seara, la lansarea oficială a campaniei, potrivit Agerpres.ro.

"Aceasta este prima fază a campaniei. A doua fază va fi extinsă şi în alte provincii. Acest exerciţiu este foarte important, iar oamenii nu ar trebui să evite vaccinarea", a spus Manaouda în capitala Yaounde.

Oficialul a declarat că măsuri de igienă şi salubrizare şi furnizarea de apă curată vor fi, de asemenea, incluse în campanie.

Manaouda a declarat miercuri că un total de 4.627 de cazuri confirmate de holeră au fost raportate în şase provincii de la izbucnirea epidemiei în statul din Africa Centrală, în octombrie anul trecut. Dintre acestea au fost consemnate 105 decese, reprezentând o rată de mortalitate de 2,3%.

Holera este o boală deosebit de virulentă, caracterizată în forma sa cea mai gravă prin diaree acută, ce poate duce la moarte prin deshidratare severă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.