Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Campania de vaccinare în școli, blocată! Sorin Cîmpeanu: 'Nu s-a aprobat încă formularul de exprimare a intenţiei de vaccinare anti-COVID'

Inquam Photos / Octav Ganea
Sorin Cîmpeanu Campeanu

Nicio şcoală nu a solicitat încă echipe mobile de vaccinare anti-COVID, deoarece nu s-a aprobat, din perspectivă juridică, formularul de exprimare a intenţiei de imunizare, a informat, marţi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

El a precizat că Ministerul Sănătăţii este singurul autorizat în prelucrarea datelor medicale cu caracter personal.

"Formularul care va fi elaborat de către cei în drept - Ministerul Sănătăţii - va avea o primă întrebare: este sau nu este vaccinat. Dacă este vaccinat, nu mai trebuie răspuns la cea de a doua întrebare care va avea trei variante de răspuns: Da; Nu; Indecis", a explicat Cîmpeanu, conform AGERPRES.

Potrivit acestuia, formularele de exprimare a intenţiei de vaccinare nu sunt obligatorii şi nu constituie obligaţie de imunizare.

"Nicio şcoală nu a solicitat încă echipe mobile de vaccinare deoarece nu s-a aprobat încă din perspectiva juridică formularul de exprimare a intenţiei de vaccinare. Sunt dificultăţi din perspectiva bazei legale - respectarea GDPR, impusă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. Ministerul Educaţiei a transmis către Ministerul Sănătăţii o solicitare de sprijin pentru elaborarea unui formular privind intenţia de vaccinare din care să reiasă trei variante de răspuns cu privire la intenţia de vaccinare: Da, Nu, Indecis", a afirmat ministerul.

Formularul care va fi elaborat de Ministerul Sănătăţii urmează să fie transmis de către Ministerul Educaţie în şcoli având ca scop "sprijinirea celor care beneficiază de acordul informat" al părinţilor sau tutorilor legali pentru organizarea de echipe mobile de vaccinare.

"În urma acestor răspunsuri se vor putea organiza echipe mobile de vaccinare în şcoli de către CNCAV în colaborare cu DSP", a indicat Sorin Cîmpeanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.