Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Campania OAMENII TIMPULUI 2015, la etapa Galelor Locale. Cernăuți e primul pas

oamenii timpului

Comunitățile înscrise în Campania Oamenii Timpului (județele Regiunii Nord-Est, alături de orașele Chișinău și Cernăuți) își vor prezenta reverența față de cei care îi vor reprezenta la Gala Oamenii Timpului, care se va desfășura la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, în data de 12 decembrie. „Deschidem programul Galelor Locale cu evenimentul de la Cernăuți, care va avea loc miercuri, 28 octombrie, în Sala Filarmonicii Regionale de Stat, începând cu ora 16.00, relevând astfel încă o dată faptul că valorile autentice nu au granițe. În timp ce publicul votează online finaliștii favoriți desemnați de membrii Juriului Național ca fiind nominalizați pentru Trofeul Oamenii Timpului 2015, noi ne vom afla în teritoriu, în fiecare dintre orașele înscrise în Campanie, pentru a marca la fața locului, alături de membrii comunităților, recunoașterea ce li se cuvine. Mulțumim autorităților locale din Iași, respectiv din Cernăuți, precum și Centrului Cultural Român «Eudoxiu Hurmuzachi» pentru înlesnirea organizării acestui eveniment”, a afirmat Adriana Nazarciuc, Președintele Asociației Revistei TIMPUL.

Atmosfera de festivitate a Galei Locale Oamenii Timpului de la Cernăuți va fi întregită de un moment artistic cu invitați locali, dar și din România. Evenimentul va fi prezentat de actorul Adrian Păduraru, Ambasadorul Campaniei Oamenii Timpului.

Următoarea Gală Locală Oamenii Timpului va avea loc la Suceava, sâmbătă, 31 octombrie, ora 18.00, la Librăria Cărturești.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.