Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Campanie de igienizare şi refacere a habitatelor naturale din ariile protejate ale Coridorului Jiului

facebook
coridorul jiului

Proiectul de monitorizare şi menţinere a stării de conservare favorabile a speciilor de floră şi faună inventariate în Coridorul Jiului a început, joi, în comuna Ostroveni cu a acţiune de strângere a gunoaielor aruncate necontrolat în zonă iniţiată de firma care a câştigat licitaţia şi la care au participat, ca voluntari, elevii din localitate, potrivit Agerpres.

"Mii de tone de deşeuri aruncate necontrolat au fost strânse de reprezentanţii firmei care a preluat contractul, dar şi de voluntari din localitate. La activităţi au fost prezenţi şi peste 40 de elevi ai şcolilor din comună, care au fost informaţi despre etapele de igienizare şi modalităţile de refacere a solului, dar şi despre importanţa protejării şi conservării mediului", a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile.

Potrivit preşedintelui CJ Dolj, etapa de refacere a habitatelor presupune îndepărtarea deşeurilor, pregătirea terenului şi îmbogăţirea cu sol fertil, apoi însămânţarea cu flora specifica arealului. În total, peste 37 de hectare de teren din aria protejată, de pe raza a nouă localităţi, vor fi reintegrate în mediul natural. De asemenea, ele vor fi semnalizate corespunzător pentru a descuraja populaţia ce ar putea să încalce normele de protecţie a naturii.

Proiectul este finanţat cu fonduri europene accesate de Consiliul Judeţean Dolj, cu o valoare totală de peste 4,2 milioane de lei.

Centrul Judeţean pentru Protecţia Naturii, Turism şi Dezvoltare Rurală Durabilă, instituţie publică în subordinea Consiliului Judeţean Dolj, are în administrare ariile protejate Coridorul Jiului, Confluenţa Jiu-Dunăre, Bistreţ, Locul fosilifer Drănic şi Pădurea Zăval.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.