"PSG, campioana Europei, are ca obiectiv câştigarea Cupei Mondiale a Cluburilor", a declarat sâmbătă seara antrenorul Luis Enrique, înaintea primului meci al parizienilor la această competiţie împotriva lui Atletico Madrid, duminică, la Pasadena, California, scrie AFP.
"Dacă vorbim despre câştigarea de trofee, să îmbunătăţim ceea ce am realizat în acest sezon va fi imposibil. Dar există totuşi această Cupă Mondială a Cluburilor; este o competiţie grozavă şi avem încrederea şi ambiţia de a o câştiga. Este o plăcere să fiu în Statele Unite pentru acest nou turneu care va servi la evaluarea nivelului tuturor echipelor", a spus Enrique în timpul unei conferinţe de presă după ce jucătorii săi s-au antrenat pe un teren din campusul Universităţii Irvine, la sud de Los Angeles.
El a adăugat: "Atletico Madrid joacă foarte defensiv, PSG foarte ofensiv, avem stiluri diferite. Ultima dată am fost superiori, în opinia mea, dar am pierdut".
Tehnicianul a adăugat că are încredere în jucătorii săi că vor face faţă cu succes în competiţie, în ciuda programului care a fost unul foarte încărcat în acest sezon.
În Grupa B, alături de Paris Saint-Germain şi Atletico Madrid, se mai află Botafogo Rio de Janeiro (Brazilia) şi Seattle Sounders FC (SUA).
Comentează