Campioana olimpică Constantina Diţă câştigă funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Atletism

Autor: Diana Pană

Publicat: 11-04-2025 21:19

Actualizat: 12-04-2025 00:19

Article thumbnail

Sursă foto: fanatik.ro

Federaţia Română de Atletism a anunţat, vineri seară, rezultatele alegerilor de la Adunarea Generală pentru funcţia de preşedinte, câştigată la a treia încercare de Constantina Diţă, singura campioană olimpică a României la maraton, în 2008, informează news.ro.

Alegerile au avut loc în Aula USAMV Bucureşti, iar Constantina Diţă a câştigat mandatul pentru perioada 2025-2029 din primul tur, cu 125 de voturi din cele 204 structuri sportive reprezentate.

Discursul său după anunţarea alegerilor a fost presărat cu lacrimi.

”Când am intrat pe stadion la Beijing, am ştiut că am aurul olimpic, dar acum a trebuit să aştept anunţul rezultatului”, a spus campioana olimpică din 2008.

La rândul său, FR Atletism a transmis un mesaj de felicitare.

”Câştigătoare a aurului olimpic la Beijing 2008, cu o carieră impresionantă şi un respect imens pe plan naţional şi internaţional, Constantina Diţă vine cu o viziune nouă, cu pasiune autentică şi cu dorinţa de a readuce atletismul românesc acolo unde îi este locul — în elita sportului mondial. Felicitări! Mult succes în această misiune importantă!”, a transmis FR Atletism.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri