Campionatele Europene de la Poznan amânate patru luni - Canotajul pentru seniori se va desfăşura în octombrie

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 20-04-2020

Actualizat: 20-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Campionatele Europene de canotaj pentru seniori, programate iniţial între 5 şi 7 iunie, la Poznan (Polonia), au fost reprogramate pentru perioada 9-11 octombrie, a anunţat, luni, Federaţia internaţională pe site-ul său oficial, potrivit Agerpres.

Federaţia europeană de profil şi comitetul local de organizare au ca termen data de 31 iulie pentru o decizie finală în contextul pandemiei de coronavirus.

Forul continental a stabilit noi date şi pentru Europenele de juniori, după consultări cu comitetele locale de organizare. Astfel, competiţia va avea loc pe 26 şi 27 septembrie, la Belgrad, data limită pentru evaluarea finală fiind 24 iunie.

Citește și: Managerul Ambulanței București, DATE SURPRIZĂ în a doua zi de Paști: ce s-a întâmplat cu apelurile la 112

Campionatele Europene Under-23 vor avea loc la Duisburg, conform programării, pe 5 şi 6 septembrie, nefiind posibilă schimbarea. Data limită pentru o decizie în acest caz este 30 mai.

Conducerea Federaţiei europene de canotaj, Federaţia internaţională (FISA) şi comitetele de organizare vor continua să monitorizeze situaţia, ghidate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de autorităţile diferitelor guverne.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri