Campionatul Bulgariei se va relua pe 5 iunie, fără public şi cu mai puţine etape, anunţă Federaţia de specialitate

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 07-05-2020

Actualizat: 07-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: campinaph.ro

Prima ligă de fotbal a Bulgariei îşi va relua activitatea pe data de 5 iunie, după 12 săptămâni de suspendare din cauza pandemiei de coronavirus, cu stadioanele închise publicului şi cu faza play-off redusă de la zece la cinci partide, conform anunţului făcut joi de Federaţia de specialitate din această ţară, citată de agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Federaţia a argumentat că există "o nevoie enormă în societate" pentru ca meciurile să reînceapă şi a precizat că va urma recomandările UEFA şi ale experţilor medicali pentru ca sezonul să se încheie cât mai corect posibil.

Calendarul prezentat prevede că competiţia se va încheia pe data de 11 iulie, iar fazele play-off şi play-out vor avea cinci etape, în loc de 10 în mod obişnuit.

Citește și: VEȘTI BUNE de la Ludovic Orban: ce magazine din mall-uri se REDESCHID după 15 mai .

Finala Cupei va avea loc pe 4 iulie, iar finala Supercupei pe 22 iulie, a mai precizat federaţia.

Sezonul 2020-2021 va începe la data de 25 iulie.

Ludogoreţ, care a câştigat titlul în ultimele opt sezoane, era lider la suspendarea campionatului de 14 echipe, cu 55 puncte din 23 meciuri, cu nouă mai multe decât Lokomotiv Plovdiv, Levski Sofia şi ŢSKA Sofia. La echipa din Razgrad evoluează fundaşii români Dragoş Grigore, Cosmin Moţi şi atacantul Claudiu Keşeru. În prima ligă bulgară joacă şi mijlocaşul Ionuţ Neagu (Cerno More Varna).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri