Campionatul de fotbal din Paraguay s-a reluat marţi, la patru luni după suspendarea sa din cauza pandemiei de coronavirus, cu două meciuri, în care Cerro Porteno a învins liderul Libertad (2-1), iar River Plate a remizat cu Nacional (1-1), transmite Reuters.
Ambele meciuri trebuiau să se dispute vinerea trecută, dar au fost amânate din cauza numărului mare de cazuri pozitive în cadrul echipelor. Alte două meciuri sunt programate miercuri şi alte două în ziua următoare.
Clubul 12 de Octubre, care a raportat 35 cazuri pozitive la Covid-19 săptămâna trecută, urmează să joace joi, după ce numărul de teste pozitive a scăzut, luni, la doar trei.
Un jucător de la Olimpia a fost testat pozitiv, luni, dar al doilea test de marţi a ieşit negativ, astfel că meciul cu Luqueno va avea loc miercuri.
Oficiali ai Federaţiei paraguayene de fotbal au precizat că cluburile pot solicita amânarea partidelor dacă şapte sau mai mulţi jucători sunt testaţi pozitiv la noul coronavirus.
Paraguay a raportat până marţi peste 3.800 de cazuri de Covid-19 şi 35 de decese.
Campionatul de fotbal din Paraguay s-a reluat după o pauză de patru luni
Articole Similare

13
Meciurile din Cupa Asiei programate în Orientul Mijlociu, amânate din cauza atacurilor din Iran
13

4.719
Iranul vrea să îi dea o lovitură simbolică lui Donald Trump: Nu mai participă la competiția din care SUA a făcut o prioritate
4.719

43
La Liga: Atletico Madrid a învins sâmbătă seara, în deplasare, gruparea Real Oviedo
43

31
Napoli învinge Verona cu 2-1 în etapa a 27-a din Serie A
31

194
Fostul jucător MLB Dan Serafini, condamnat la închisoare pe viaţă
194

30
FC Barcelona învinge Villarreal cu 4-1 în etapa a 26-a din La Liga
30

23
Liverpool învinge West Ham cu 5-2 în etapa a 28-a din Premier League
23

63
FIFA monitorizează situaţia din Iran în perspectiva Cupei Mondiale
63

14
Como învinge Lecce cu 3-1 pe teren propriu
14

103
Megan Rapinoe critică reacția jucătorilor americani de hochei după gluma lui Trump
103

67
Mihai Teja pleacă de la Metaloglobus după înfrângerea cu Universitatea Craiova
67

25
Rayo Vallecano și Athletic Bilbao au remizat, scor 1-1, în La Liga
25

61
Universitatea Craiova învinge Metaloglobus cu 2-1 în etapa a 29-a
61
















Comentează