Campionatul Mondial de handbal masculin, primul cu 32 de echipe la start, începe miercuri, în Egipt

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 12-01-2021

Actualizat: 12-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primul Campionat Mondial de handbal masculin cu 32 de echipe la start începe miercuri, în Egipt. Competiţia se va derula în patru oraşe, însă fără spectatori, din motive pandemice. România nu se află printre participante, potrivit news.ro.

Citește și: Tăriceanu este CU UN PAS mai aproape de CERCETAREA PENALĂ pentru LUARE DE MITĂ - Ajunge la mâna lui Iohannis după SALVAREA din Senat

Cele 32 de echipe sunt împărţite în opt grupe, din care primele trei clasate vor merge mai departe, iar ultimele clasate vor continua în President Cup, pentru clasările inferioare. Grupele principale vor fi patru de câte şase echipe, iar cele de pe primele două locuri vor avansa ulterior în sferturile de finală, fază din care se joacă eliminatoriu până la finala programată în 31 ianuarie.

Componenţa grupelor este următoarea: Germania, Ungaria, Uruguay, Insulele Capului Verde (grupa A), Spania, Tunisia, Brazilia, Polonia (B), Croaţia, Qatar, Japonia, Angola (C), Danemarca, Argentina, Bahrain, Congo (D), Norvegia, Austria, Franţa, SUA (E), Portugalia, Algeria, Islanda, Maroc (F), Suedia, Egipt, Suedia, Chile (G), iar în grupa H, Slovenia, Belarus, Coreea de Sud, Rusia (sub sigla forului propriu naţional, în urma scandalurilor de dopaj care au dus la interdicţii de participare în numeroase competiţii, în alte sporturi).

Citește și: BREAKING SURSE Costel Alexe va fi cercetat la LIBER -Nu are măsură preventivă sau cauțiune stabilită de DNA în dosarul TONELOR DE TABLĂ pretins luate drept mită

Meciul de deschidere va avea loc miercuri, între naţiunea gazdă Egipt şi Chile.

Partidele din grupe se vor încheia în 19 ianuarie, apoi vor avea loc cele din grupele principale, între 21-25 ianuarie, urmate de sferturi, în 27 ianuarie, semifinale, în 29 ianuarie, şi finalele pentru medalii, în 31 ianuarie.

Semifinalele şi finalele se vor disputa doar la Cairo.

Campioana mondială en-titre este Danemarca.

Citește și: BREAKING Purtatul măștii RĂMÂNE OBLIGATORIU la Constanța - Instanța supremă RESPINGE DEFINITIV acțiunea avocatei ION și răstoarnă decizia CAB

Naţionala României nu va participa, calificările europene fiind anulate din motive pandemice, astfel că la CM din Egipt au ajuns primele 13 clasate la Campionatul European din 2020, alături de Danemarca, deţinătoarea titlului mondial, precum şi de Polonia şi echipa Federaţiei Naţionale de Handbal a Rusiei, care au primit wild-card. La CE din 2020, România nu a participat.

Ultima dată, tricolorii au participat la ediţiile CM din 2009 şi 2011, când s-au clasat pe locul 15, respectiv 19. Palmaresul României include patru titluri mondiale (1961, 1964, 1970, 1974) şi două medalii de bronz (1967, 1990).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri