Campionul olimpic american la înot Klete Keller, a pledat vinovat miercuri la acuzaţia de "obstrucţionare a activităţii Congresului", recunoscând că a participat la incidentele care au avut loc în 6 ianuarie la Washington, cu ocazia atacului asupra Capitoliului, informează AFP, citat de agerpres.
Pedepsele pentru o astfel de infracţiune sunt cuprinse între 21 şi 27 de luni de închisoare, însă ultimul cuvânt în ceea ce priveşte mărimea condamnării îl va avea judecătorul responsabil cu acest caz.
Keller, fost coleg de echipă cu celebrul Michael Phelps, este acuzat, între altele, că a pătruns cu bună ştiinţă într-o clădire în care accesul este restricţionat, a avut un comportament violent şi a obstrucţionat forţele de ordine. El a fost identificat pe baza înregistrărilor video şi a fotografiilor făcute în timpul incidentelor.
În vârstă de 39 ani, Klete Keller a cucerit două medalii olimpice de aur în proba de 4x200 m liber, la Jocurile de la Atena (2004) şi Beijing (2008), cu ştafeta SUA, din care a făcut parte şi Michael Phelps. El mai are în palmares trei medalii olimpice (una de argint şi două de bronz), precum şi două titluri de campion mondial, cucerite în 2002 şi 2007.
Comentează