Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cancelarul german Olaf Scholz cere o încetare rapidă a focului în Fâşia Gaza

gzeromedia.com
Olaf Scholz

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut sâmbătă o încetare rapidă a focului în Fâşia Gaza, înaintea unui turneu pe care îl va face în Orientul Mijlociu, transmite DPA, potrivit Agerpres.

''Ar fi important acum să se ajungă foarte rapid la un acord de încetare a focului ce ar permite eliberarea ostaticilor şi în acelaşi timp accesul ajutoarelor umanitare în Gaza'', a spus Scholz, care va efectua un turneu de două zile în Iordania şi Israel.

''Avem o situaţie dificilă. Acum este necesar ca ajutorul să ajungă în Gaza pe scară mai largă'', a subliniat şeful guvernului german.

În acelaşi timp, cancelarul Scholz a avertizat Israelul în legătură cu o eventuală operaţiune militară la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza. El a accentuat că este important ''să nu aibă loc un dezastru umanitar'' în zonă.

Războiul dintre Israel şi mişcarea Hamas a izbucnit după atacul terorist efectuat în 7 octombrie de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră de amploare, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza.

Conform autorităţilor sanitare din Fâşia Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat până acum cu peste 31.000 de morţi în rândul palestinienilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.