Cancelarul german Olaf Scholz a numit miercuri un "act de disperare" deciziile recente ale preşedintelui Vladimir Putin care a anunţat o mobilizare parţială a rezerviştilor ruşi pentru a lupta în Ucraina şi referendumuri în teritoriile din estul şi sudul acestei ţări, relatează AFP și Agerpres.
Vladimir "Putin nu face decât să înrăutăţească lucrurile. El a subestimat complet de la început situaţia şi voinţa de rezistenţă a ucrainenilor (...)", a declarat cancelarul în cadrul unei scurte declaraţii, în marja Adunării Generale a ONU la New York.
"Rusia nu poate câştiga acest război criminal", a insistat el.
De asemenea, preşedintele rus a ameninţat Occidentul cu arme nucleare şi a susţinut organizarea de urgenţă a unor "referendumuri" de anexare în patru regiuni din estul şi sudul Ucrainei.
"Aceste referendumuri fictive nu vor fi niciodată recunoscute, desigur nu de către ţările europene, dar nici de comunitatea internaţională", a avertizat şeful executivului german.
Uniunea Europeană (UE) a apreciat de asemenea că anunţurile recente ale liderului de la Kremlin reflectă "dezordinea", dar şi dorinţa sa de a continua în "escaladarea" războiului împotriva Ucrainei, potrivit purtătorului de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.
Mobilizarea parţială "arată că atacul rus în Ucraina nu este încununat de succes", indicase anterior un purtător de cuvânt al guvernului german, Wolfgang Büchner, citându-l pe cancelar, în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin.
Şi aceasta arată, de asemenea, că Ucraina se apără eficient "mulţumită sprijinului masiv (...) al multor ţări, între care Germania", a menţionat sursa citată.
Mobilizarea a aproximativ 300.000 de rezervişti ruşi nu schimbă însă poziţia Germaniei, care nu a răspuns în acest stadiu solicitării ucrainene de a-i livra tancuri Leopard-II, tancuri de luptă moderne de concepţie germană. Nici Statele Unite, nici Franţa, de exemplu, nu au furnizat până acum tancuri de luptă occidentale Kievului, care primeşte echipamente de fabricaţie sovietică. "Vrem să permitem Ucrainei să se apere", a precizat Büchner. "Dar nu este vorba despre livrarea de arme cu care Rusia poate fi atacată", a spus el.
Vicecancelarul Robert Habeck a descris mobilizarea parţială drept "un pas grav şi rău".
"Rusia practică o politică de escaladare a acestui război de agresiune, încălcând dreptul internaţional", a reacţionat pe Twitter Habeck, care este şi ministru al Economiei.
Pentru ministrul german de Finanţe, liberalul Christian Lindner, mobilizarea arată că războiul "va dura încă mult timp", ceea ce obligă la "măsuri economice şi politice".
Preşedintele rus a anunţat miercuri dimineaţă o "mobilizare parţială" a rezerviştilor, deschizând calea pentru o escaladare majoră a războiului din Ucraina, în timp ce Moscova pierde teren pe câmpul de luptă. Liderul de la Kremlin a avertizat că Rusia este pregătită să utilizeze "toate mijloacele sale de apărare", inclusiv nucleare, pentru a "se apăra".
Cancelarul german Olaf Scholz numele 'acte de disperare' deciziile lui Putin: 'Rusia nu poate câştiga acest război criminal'
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

6
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
6

269
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
269

901
Poate sau nu Trump să retragă Statele Unite din NATO?
901

37
Un bărbat a fost arestat în Massachusetts pentru ameninţări cu moartea la adresa lui Donald Trump
37

1.533
Donald Trump răspunde la întrebarea care este în mințile tuturor: Când se încheie războiul din Orientul Mijlociu?
1.533

3.462
Țara care poate deveni peste noapte o putere nucleară de temut. Are resursele necesare, dar o încurcă birocrația
3.462

1.504
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
1.504

4.492
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștele evreiesc
4.492

102
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
102

53
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
53

133
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
133

2.347
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.347

2.711
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.711
















Comentează