DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cancelarul Germaniei recunoaște că se teme de Rusia: gazele rusești, mai tari decât tratatele internaționale

VOX
Olaf Scholz

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut Europei şi Statelor Unite să se gândească cu atenţie atunci când iau în considerare sancţiuni împotriva Rusiei pentru orice agresiune împotriva Ucrainei, într-o criză care îi pune în opoziţie pe principalul furnizor de gaze al Berlinului cu cei mai mari aliaţi ai săi în domeniul securităţii, transmite Reuters.

Printre o serie de posibile sancţiuni occidentale împotriva guvernului preşedintelui Vladimir Putin, Germania ar putea bloca autorizarea conductei Nord Stream 2, dacă Rusia va invada Ucraina, informează News.ro.

Dar măsura ar risca să exacerbeze o criză a aprovizionării cu gaze în Europa, care a determinat creşterea preţurilor la energie.

”Prudenţa dictează alegerea măsurilor care vor avea cel mai mare efect asupra celor care încalcă principiile convenite de comun acord. În acelaşi timp, trebuie să luăm în considerare consecinţele pe care le va avea acest lucru pentru noi”, a declarat duminică cancelarul german Olaf Scholz Scholz, citat de ziarul Sueddeutsche Zeitung.

Scholz a mai spus că nimeni nu ar trebui să creadă că există o măsură disponibilă cară să nu aibă consecinţe pentru Germania.

Potrivit unei pre-lansări a interviului, Scholz a contrazis, de asemenea, orice impresie că Statele Unite şi Europa nu ar putea conveni asupra unui set comun de sancţiuni.

"În cercul aliaţilor cădem de acord asupra unor eventuale măsuri. E bine. Trebuie să putem acţiona în caz de urgenţă", a spus el.

Uniunea Europeană a ameninţat cu sancţiuni ”masive”, iar democraţii din Senatul SUA au dezvăluit un proiect de lege care poate pedepsi oficiali, liderii militari şi instituţii bancare din Rusia.

Rusia a adunat zeci de mii de soldaţi în apropierea graniţelor Ucrainei, dar neagă planul de a invada fosta republică sovietică.

Moscova este deja supusă unor sancţiuni de la anexarea Crimeei de la Ucraina, în 2014.

Scholz a respins cererea Rusiei de a exclude o dată pentru totdeauna aderarea Ucrainei la alianţa militară transatlantică NATO.

”O astfel de garanţie nu poate fi dată”, a spus cancelarul. Dar el a spus că apartenenţa la NATO a altor naţiuni din Europa de Est ”nu este deloc pe ordinea de zi”.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.