Franța și Marocul au o relație mai relaxată decât cea franco-algeriană, dar legăturile lor nu sunt însă lipsite de tensiuni, care riscă să fie expuse la meciul din Qatar, notează Gsp.ro.
În drumul spre semifinala de miercuri, Marocul a reușit în mod spectaculos să învingă mai multe puteri europene. Mai întâi Belgia, apoi Spania în optimi și, în cele din urmă, Portugalia.
Acum, Marocul urmează să întâlnească Franța, care a controlat națiunea nord-africană, ca protectorat, timp de mai bine de patru decenii în prima jumătate a secolului XX.
Se anunță o confruntare încărcată de tensiune, pe teren și în stradă - dovadă stau pregătirile autorităților franceze, care luau în calcul chiar închiderea parțială a bulevardului Champs-Élysées, în seara meciului.
Pentru mulți oameni din Orientul Mijlociu, Africa și din lumea decolonizată în general, echipa marocană „duce acum un război simbolic”, a explicat pentru Washington Post Monica Marks, profesoară de politică a Orientului Mijlociu la Universitatea New York din Abu Dhabi.
Este un război care se bazează pe „un sentiment al unei insulte persistente”, a spus ea, „o rană colectivă a istoriei lor”, care îi afectează până în prezent, a adăugat Marks.
Susținerea pentru un Maroc transformat într-un campion al lumii postcoloniale ignoră faptul că Marocul însuși se implică într-o formă continuă de colonialism - prin ocuparea contestată a Saharei Occidentale.
„Chiar și în momentele de extaz, unul care are o rezonanță anticolonială semnificativă, trebuie să observăm, de asemenea, că statul marocan însuși ocupă poziția incomodă de a fi fost colonizat, dar și de a fi un colonizator”, a subliniat Marks.
Iar bucuria africană și arabă pentru reușita Marocului nu este împărtășită la nivel oficial și de vecina Algeria, care a rupt relațiile cu Rabatul în 2021, din cauza unei serii lungi de dispute - pe tema Saharei Occidentale, a conexiunilor marocane cu Israelul și nu numai.
Guvernul algerian a ignorat reușita Marocului, iar televiziunile au cenzurat unele victorii, dar mulți oameni obișnuiți au subliniat că, în ciuda tensiunilor, ei preferă să își susțină vecinii.
În Franța, confruntarea cu Marocul a scos deja la iveală tensiuni politice.
După meciurile anterioare, diverși politicieni extremiști, dar și politicieni tradiționali de dreapta, au susținut că manifestările de bucurie ale francezilor de origine marocană sunt amenințări la adresa securității.
„Un steag marocan arborat pe anexa unei primării din Amiens este un simbol insuportabil al luării în posesie a țării noastre”, a scris pe Twitter Gilbert Collard, parlamentar european și fost membru al partidului extremist Adunarea Națională.
Zilele trecute, politicianul de extremă dreapta Éric Zemmour, fost candidat la președinție, i-a condamnat în avans pe cetățenii francezi de origine nord-africană care ar putea ieși în stradă miercuri pentru a încuraja Marocul, în detrimentul națiunii lor de origine.
Ironia este că însăși echipa Franței este o reflectare a unui multiculturalism care îi face pe francezi să aibă sentimente complicate.
Jucătorii provin în mare parte din comunitățile de imigranți africani și arabi, cu legături cu fostele colonii ale Franței.
De-a lungul anilor, ei au observat că succesul lor a fost văzut ca o recunoaștere a integrării în societatea franceză, iar eșecurile le-au adus acuzații de „separatism”.
Așa cum a spus Karim Benzema: „Dacă înscriu, sunt francez; dacă nu înscriu, sunt arab”.
Comentează