Din dorința de a păstra tinerețea cât mai mult timp, tot mai multe persoane aleg să recurgă la intervenții estetice complexe la vârste din ce în ce mai mici. Liftingul facial, odinioară o procedură rezervată femeilor de peste 50 de ani, a devenit astăzi o opțiune pentru persoane aflate la începutul maturității. Dar cât de devreme este „prea devreme”?
Când este “prea devreme” pentru a face lifting facial?
Făcut înainte de vreme și fară o indicație expresă, liftingul facial poate fi nu doar inutil, dar poate produce modificări ale țesuturilor care, mai tărziu, pot fi greu de corectat. Liftingul facial făcut la femei tinere care nu au o laxitate evidentă a pielii poate duce la un proces complex de îmbătrânire prematură, prin care țesuturile modificate prin intervenții exagerate vor interacționa necorespunzător cu îmbătrânirea naturală, cronologică.
Deși tehnologiile moderne fac procedurile mai sigure și mai precise ca oricând, momentul nepotrivit poate transforma o intervenție menită să întinerească, într-una care accelerează îmbătrânirea feței. Țesuturile se modifică natural odată cu vârsta, iar un lifting realizat prematur poate duce la tensionarea excesivă a pielii, la pierderea expresivității și la apariția timpurie a semnelor de îmbătrânire.
Liftingul facial făcut prea devreme (înainte ca semnele de îmbătrânire să justifice intervenția) poate duce la ceea ce specialiștii numesc, tot mai des, „îmbătrânire artificială” — adică un proces în care fața începe să arate mai îmbătrânită din cauza intervenției în sine, nu a vârstei biologice.
În general, liftingul facial (clasic sau mini-lifting) este indicat după 50 de ani, atunci când există laxitate cutanată evidentă, sau, mai devreme doar dacă există pierderea clară a conturului mandibular ori alunecarea evidentă a planurilor fetei și laxitate a pielii.
Un lifting făcut la 30–40 de ani, fără laxitate reală, „forțează” țesuturile sănătoase, fenomen care ce poate declanșa efecte de îmbătrânire anticipată: Subțierea și tensionarea excesivă a pielii, dar și slăbirea mircovascularizației și a colagenului natural - ceea ce duce la o piele mai fragilă, subțire, predispusă la riduri fine și la pierderea tonusului - adică un aspect îmbătrânit prematur.
De aceea, un lifting făcut la vârste mult prea tinere poate strica de fapt planurile naturale ale fetei. Iar când pacientul îmbătrânește și are nevoie de un lifting real, țesuturile sunt deja cicatrizate, mai puțin elastice și dificil de corectat. Deci, este foarte posibil un rezultat mai slab la un al doilea lifting.
Societatea Americană a Chirurgilor Plasticieni (ASPS) afirmă clar:
“Atractivitatea unei fețe tinere, perfect conturate, este puternică, mai ales în cultura actuală, dominată de aspectul vizual, însă decizia de a face un lifting facial nu ar trebui luată cu ușurință. Acesta lasă cicatrici permanente, iar pacientul ar putea avea nevoie de un alt lifting facial mai târziu în viață.
Deși unii pacienți de 30 de ani ar putea dori un lifting facial, de obicei este prea devreme. Cu toate acestea, dacă anatomia lor individuală o cere, doar unii pacienți de 40 de ani ar putea fi candidați potriviți pentru procedură.”
Liftingul facial la pacienții mai tineri ar trebui rezervat doar cazurilor de laxitate structurală avansată sau laxității genetice; intervențiile făcute prematur cresc riscul de cicatrici, dizarmonie estetică - echivalentul îmbătrânirii artificiale..
Să nu uitam de efectul psihologic! La 30–35 de ani, fața nu e încă matură, iar trăsăturile „tensionate” determinate de lifting pot părea discordante cu restul corpului (pielea gâtului, mâinile, textura tenului). Se creează un contrast care accentuează vizual vârsta — exact efectul invers celui dorit.
Liftinful facial este o procedură complexă
Liftingul facial este o procedură complexă, care trebuie privită că o soluție personalizată, nu ca un pas obligatoriu în trecerea anilor. Daca nu există încă semne anatomice reale de îmbătrânire, atunci nu există indicație pentru aceasta intervenție. Este esențial că fiecare pacient să înțeleagă că frumusețea nu înseamnă perfecțiune statică, ci o armonie firească între vârstă, expresie și atitudine.
În concluzie, ceea ce înseamnă îmbătrânire artificială este, de fapt, o reacție normală a organismului la o intervenție făcută fără a avea o indicație corectă și fară justificare anatomică. Pielea tensionată și expresia schimbată a feței se schimbă, fac ca, peste ani, pacientul să arate mai bătrân decât dacă nu ar fi intervenit deloc.
Comentează