Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Când ne vom revedea, vom şti că am învins', transmite românilor căpitanul României U21 la Euro-2019, Ionuţ Radu

Gsp
Ionuţ Radu

Căpitanul României U21 la Euro-2019, Ionuţ Radu, a transmis un mesaj pentru românii de pretutindeni, în care le cere compatrioţilor lui să respecte sfaturile autorităţilor şi să mulţumească personalului medical, potrivit news.ro.

"Salutare, români! Mă adresez vouă de aici, din Italia, unde ştiţi bine situaţia cu care ne confruntăm. Voiam să vă spun că îmi este dor de fotbal şi ştiu că şi vouă vă lipseşte, însă pentru prima oară în viaţa mea fotbalul este pe plan secund. Trăim vremuri istorice, dar de data aceasta unele foarte dificile.

Stăteam şi mă gândeam zilele trecute cum, cu mai puţin de un an în urmă, am luptat împreună şi am atins un vis, calificarea la Jocurile Olimpice. Acum este momentul să o facem din nou, pentru a putea învinge un adversar invizibil.

Acum, nu mai este vorba de glorie, nu mai scriem istorie, azi trebuie să supravieţuim şi nu mă refer la mine, la tine, cel care urmăreşti acest videoclip, mă refer la toţi cei apropiaţi nouă, să ajutăm pentru bunicii, pentru părinţii noştri şi nu luptăm cu inima, aşa cum am făcut-o până acum pe stadion. Azi luptăm cu capul.

Citește și: Curs BNR, 7 aprilie 2020. Creștere de ultim moment a euro! A trecut pragul de 4,83 de lei

Respectăm întocmai sfaturile care ne sunt oferite de către autorităţi, lucru care, din punctul meu de vedere, nu este greu, trebuie doar să stăm în casă, nu ni se cere să mergem la război, nu ni se cere să ne riscăm vieţile, ba din contră, ni se cere să ne protejăm. Să nu uităm să mulţumim medicilor şi tuturor celor din sistemul medical pentru toată munca depusă, indiferent de perioada în care ne aflăm, şi să le fim recunoscători pentru că îşi riscă sănătatea în favoarea sănătăţii noastre.

Vă mulţumim şi pentru noi, voi sunteţi adevăraţii eroi. Aşa cum am spus întotdeauna, împreună putem învinge orice adversar. O vom face şi acum şi sunt sigur că ne vom revedea curând pe stadion.

Iar atunci când veţi simţi mirosul ierbii proapsăt tăiate, ne vom revedea, vom şti că am învins. Vom trage aer în piept şi toată lupta pasivă din această perioadă se va transforma într-un strigăt de luptă. Hai România! Iar inimile noastre vor începe să bată din nou pentru fotbal. Rămâneţi sănătoşi şi să ne vedem cu bine. Doamne ajută!", a spus el, într-un videoclip publicat de frf.ro.

Portarul român este în izolare în Italia, în oraşul echipei lui de club, Parma.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.