Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Când și cum a murit, de fapt, Alexei Navalîi: informațiile primite de familie

Nexta
Alexei Navalnîi

Alexei Navalnîi a murit, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al acestuia, citând confirmarea primită din partea mamei politicianului de opoziţie, care pune capăt ultimelor speranţe ale susţinătorilor săi că acesta ar mai fi în viaţă, relatează Politico, informează News.ro.

”Alexei [sic] a fost ucis. Moartea sa a avut loc pe 16 februarie, la ora 14:17. ora locală, conform mesajului oficial către mama lui Alexei”, a declarat purtătorul de cuvânt Kira Iarmiş, într-un mesaj în rusă şi engleză publicat sâmbătă pe platforma de socilizare X.

”Un angajat al coloniei a spus că trupul lui Navalnîi se află acum în Salekhard. A fost ridicat de anchetatorii de la CI. Acum fac investigaţii pe el”, potrivit postării.

”Solicităm ca trupul lui Alexei Navalnîi să fie predat imediat familiei sale”, a mai spus acesta.

Autorităţile închisorii au anunţat vineri că Navalnîi, considerat pe scară largă drept duşmanul politic numărul unu al preşedintelui rus Vladimir Putin, a murit după ce şi-a pierdut cunoştinţa în urma unei plimbări.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat decesul, iar vestea a primit o acoperire largă din partea presei internaţionale şi ruse.

Unii încă mai sperau într-o minune

Dar unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Navalnîi au avertizat că rudele sale nu au fost informate cu privire la moartea lui, o cerinţă a legii, dându-le motive de speranţă.

”Nu există niciun motiv să credem în propaganda de stat. Ei au minţit, mint şi vor continua să mintă. Nu te grăbi să-l îngropi pe Alexei”, a scris Leonid Volkov, aliatul lui Navalnîi, pe Telegram.

Această speranţă a dispărut acum, după ce mama lui Navalnîi şi unul dintre avocaţii săi au zburat la Yamal, lângă Cercul Arctic, pentru a vizita colonia penală de înaltă securitate unde fusese deţinut Navalnîi.

Politicianul în vârstă de 47 de ani a fost arestat şi închis în 2021, după ce s-a întors în Rusia din Germania, unde a urmat cu succes un tratament în urma otrăvirii sale cu un agent neurologic, în ceea ce aliaţii săi credeau că este o încercare de a-l ucide, ordonată de Kremlin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.