Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Candidata progresistă la Casa Albă Elizabeth Warren îl acuză pe Michael Bloomberg că și-a cumpărat locul în dezbaterea televizată democrată

amthirdpartyreport.com
Michael Bloomberg

Candidata progresistă la Casa Albă Elizabeth Warren l-a criticat dur sâmbătă pe Michael Bloomberg, care a intrat foarte târziu în cursa pentru învestitura democrată, acuzând faptul că miliardarul îşi poate "cumpăra un loc" în dezbaterile televizate, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Fost primar al New York-ului, fost republican şi apoi independent înainte de a trece la democraţi, Michael Bloomberg utilizează o strategie inedită în cursa pentru învestitura democrată în vederea participării la alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie.

Intrat în cursă în noiembrie, el a decis să nu candideze în primele patru state care vor vota în alegerile primare, pentru a se prezenta începând cu "Super Tuesday", 3 martie, când 15 state îşi vor organiza votul. El a umplut deja aceste state cu reclamă electorală pe care şi-o plăteşte singur.

În vizită în Iowa, stat care va vota primul, luni, senatoarea Elizabeth Warren, a treia în rândul democraţilor în sondajele naţionale înaintea lui Michael Bloomberg, aflat pe locul al patrulea, nu şi-a acuns furia.

Citește și: Băsescu, în Parlamentul European, despre migranți: ‘Avem obligația să preluăm copii din insulele grecești în toate statele’

"Trăim astăzi într-o Americă în care un miliardar poate decide să lipsească în primele patru state", a declarat ea în faţa jurnaliştilor.

Partidul Democrat tocmai a anunţat, în paralel, noi reguli pentru dezbaterea democrată prevăzută pe 19 februarie care, scăzând numărul micilor donatori impus pentru calificare, îi vor permite probabil lui Michael Bloomberg să se afle pe platou pentru prima dată.

Elizabeth Warren a fost indignată, lăsând să transpară clar, chiar fără a-i pronunţa numele, despre cine vorbeşte.

Primele state sunt "locurile unde te întâlneşti cu adevărat cu oamenii, unde strângi mâini, le asculţi problemele şi reevaluezi ceea ce crezi", a spus ea.

Dar "pentru că au suficienţi bani pentru a-şi finanţa spoturi de campanie televizate, unii pot să-şi cumpere un loc pe platoul dezbaterii", a adăugat ea.

Statul Iowa va organiza luni seară primul vot în cursul alegerilor primare. Senatorul independent Bernie Sanders conduce în acest stat, în faţa fostului preşedinte Joe Biden, a fostului primar Pete Buttigieg şi a lui Elizabeth Warren.

La nivelul SUA, Joe Biden este primul în intenţiile de vot, urmat de Bernie Sanders, Elizabeth Warren şi Michael Bloomberg.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.