Candidatul la funcția de șef al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu (în imagine), a numit dintre principalele priorități ale politicii externe ale țării sale integrarea europeană, consolidarea parteneriatului cu România, Ucraina și cu Statele Unite, precum și dezvoltarea dialogului politic cu Rusia, relatează RT.
Referindu-se la Rusia, Nicu Popescu a subliniat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, necesitatea ”dezvoltării dialogului politic și a relațiilor de parteneriat și de colaborare pe baza pragmatismului și a respectului reciproc”.
El a afirmat, de asemenea, necesitatea dezvoltării colaborării cu Alianța Nord-Atlantică pe baza statutului de neutralitate consfințit în Constituția Republicii Moldova.
În plus, Popescu a menționat promovarea unei diplomații economice active și de susținere a diasporei din străinătate.
RT amintește că la 11 iulie în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri parlamentare anticipate.
Partidul ”Acțiune și solidaritate” al președintelui Maia Sandu a cumulat cel mai mare număr de voruti.La 30 iulie, președintele Sandu a prezentat candidatura Nataliei Gavriliță pentru funcția de prim-ministru al țării.
Comentează