Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Capacitatea de vaccinare din Olt va creşte cu 180 de persoane pe zi din februarie

vaccinare

Capacitatea de imunizare împotriva COVID-19 din etapa a doua va creşte în judeţul Olt cu 180 de persoane pe zi, începând din data de 8 februarie, prin deschiderea a încă trei fluxuri de vaccinare în municipiul Slatina şi în oraşul Balş, a anunţat Instituţia Prefectului într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Decizia deschiderii a trei noi fluxuri de vaccinare anti-COVID a fost luată de către Nucleul Judeţean de Coordonare a Activităţii de Vaccinare (NJCAV), structură formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului - Judeţul Olt (cu rol de coordonare la nivel judeţean), Consiliului Judeţean (cu rol de sprijin), Direcţiei de Sănătate Publică (cu rol de coordonare a activităţilor din punct de vedere medical), Centrului Militar Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (cu rol de coordonare a activităţilor specifice de sprijin).

Noile fluxuri de vaccinare vor fi deschise la centrul din Balş (situat în sediul Primăriei Balş) şi la două centre din municipiul Slatina (amenajate la parterul şi primul etaj al clădirii fostului Colegiu Agricol "Carol I").

Citește și: Doina Pană, după ce expertiza a confirmat că a fost otrăvită: ‘Nu e o singură persoană. Din analize a reieșit că a fost ceva programat, nu o singură doză’

Prefectura precizează că Direcţia de Sănătate Publică Olt a identificat personalul medical şi auxiliar necesar pentru funcţionarea noilor fluxuri de vaccinare.

Potrivit sursei citate, în această perioadă este curs activitatea de identificare a persoanelor imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu şi a membrilor de familie care locuiesc în aceeaşi gospodărie şi vor să se vaccineze anti-COVID, astfel încât acestea să fie vaccinate de către echipe mobile de la centrele de vaccinare sau de echipaje de consultaţii la domiciliu ale serviciilor de ambulanţă.

Prefectura Olt menţionează că până acum în judeţ nu au fost înregistrate probleme semnificative în organizarea şi desfăşurarea procesului de vaccinare.

În prezent, în judeţ funcţionează patru de centre de vaccinare în spitale şi cinci în centre comunitare, la Slatina, Caracal, Corabia, Drăgăneşti-Olt şi Scorniceşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.