DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Capacitatea şcolilor de a oferi o experienţă educaţională cu ajutorul mijloacelor online de comunicare este o condiţie esenţială în viitor, spune Iohannis

iohannis

Capacitatea şcolilor de a oferi o experienţă educaţională cu ajutorul mijloacelor online de comunicare este o condiţie esenţială în viitor, a declarat vineri preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

"Pe viitor, în ciuda obstacolelor puse de virusul SARS-CoV-2, menţinerea legăturii dintre elevi şi şcoală rămâne esenţială. Această perioadă a vacanţei de vară reprezintă o bună ocazie pentru a ne pregăti în perspectiva următorului an şcolar şi universitar. Capacitatea şcolilor de a oferi o experienţă educaţională cât mai completă cu ajutorul mijloacelor online de comunicare va fi o condiţie esenţială în viitor, chiar dacă reprezintă o ruptură faţă de tradiţiile şcolii româneşti. Doar prin asigurarea unei continuităţi funcţionale a actului educaţional putem împiedica propagarea pe termen lung a efectelor negative ale actualei pandemii. Nu trebuie să decontăm efectele acestei crize în 2030 sau 2040, ci să ne aşezăm, ca societate, pe drumul spre o relansare economică, socială şi civică amplă şi rapidă", spune şeful statului, într-un mesaj transmis, vineri, cu prilejul Galei "Teleşcoala", mesaj prezentat de consilierul prezidenţial Ligia Deca.

Preşedintele Iohannis se arată convins că îndrumarea unor cadre didactice dedicate, precum a celor care au contribuit la programul "Teleşcoala" şi la organizarea de activităţi educaţionale online, poate fi un punct de plecare pentru o reformare pe termen lung a învăţământului românesc. "Una în care modalităţile de comunicare dintre elevi şi cadre didactice sunt mai flexibile şi permit completarea armonioasă a educaţiei din clasă cu module online", adaugă el.

Şeful statului arată, în mesaj, că anul şcolar care s-a încheiat a reprezentat pentru cei mai mulţi o "provocare neaşteptată, dificilă şi impredictibilă".

Citește și: Microfoanele și camerele anchetatorilor ar fi fost descoperite de pretinșii delapidatori de pe Otopeni - S-a intervenit de urgență pentru extragerea lor

"Începând cu luna martie, procesul educaţional din şcolile româneşti, aşa cum îl ştiam, s-a oprit sub imperiul nevoii de a asigura siguranţa elevilor, profesorilor şi familiilor acestora în contextul epidemiei de COVID-19. Educaţia s-a mutat astfel, treptat, în mediul online şi nu a fost deloc uşor să ne adaptăm noii paradigme. Pentru elevi, această perioadă a fost una complexă, trăind experienţe diferite, în funcţie de posibilităţile tehnice, de implicarea şi flexibilitatea cadrelor didactice, de susţinerea şi resursele părinţilor. În cazul elevilor din anii terminali, cei aflaţi în pragul examenelor naţionale, era nevoie de soluţii rapide, eficiente, care să asigure un acces cât mai facil la educaţie. Parcurgerea materiei, recapitularea conţinuturilor de examen şi menţinerea unui ritm de învăţare s-au realizat prin metode diverse", menţionează Iohannis.

El indică faptul că teleşcoala a fost o soluţie de urgenţă, care a folosit infrastructura deja existentă a televiziunii naţionale pentru a veni în ajutorul elevilor.

Şeful statului îi felicită pe profesorii care au pregătit lecţii ce au fost difuzate prin intermediul unor programe TV, asigurând astfel accesul unei largi majorităţi a elevilor la procesul educaţional.

"Vă felicit pentru creativitatea şi implicarea de care aţi dat dovadă, devenind repere pentru elevi şi pentru colegii dumneavoastră. În perioade de criză, este important să fim solidari şi să nu ne uităm menirea. Dar aş vrea să vedem şi oportunitatea ivită în toată această situaţie. Un număr mare de profesori cu vocaţie din întreaga ţară au pregătit lecţii şi au derulat orele online cu elevii lor. Mulţi nu s-au limitat la a trimite fişe sau teme, ci şi-au ţinut orele live, pe diverse platforme de conferinţă, menţinând vie interacţiunea cu elevii lor. Deşi nu aveau o formare anterioară pentru predarea online, nici resursele tehnice necesare pentru aceasta, iată că multe cadre didactice au făcut pasul următor, au ieşit din zona de confort şi s-au adaptat mediului online. Contactul permanent între elevi şi profesorii lor este important nu doar prin prisma transferului de cunoştinţe. Cred că putem fi cu toţii de acord că educaţia nu este doar un proces de livrare a informaţiilor, ci este reprezentată de întregul mediu şcolar în care elevul este încurajat să descopere lumea. Îi felicit pe acei dascăli care în această perioadă nu şi-au uitat menirea şi au fost alături de elevii lor!", a transmis Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.