Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Capsula cu mostre de pe asteroidul Bennu a fost deschisă. Ce conține interiorul capsulei

twitter.com
nasa capsula

Capsula cu mostre de pe asteroidul Bennu a fost deschisă. Ce conține interiorul capsulei

NASA a început să deschidă capsula misiunii Osiris-Rex, care a colectat bucăţi de asteroid, şi a anunţat marţi că a găsit în interior "praf negru şi resturi", chiar înainte de a ajunge la grosul eşantionului, informează AFP, conform Agerpres.

La şapte ani de la decolare, capsula a aterizat duminică pe Pământ, în deşertul american, după o manevră de mare risc.

NASA estimează că a reuşit să colecteze în 2020 circa 250 de grame de materie de pe asteroidul Bennu - cel mai mare eşantion de asteroid colectat vreodată.

La momentul efectuării acelei operaţiuni, agenţia spaţială şi-a dat seama că clapeta compartimentului de colectare nu se putea închide. Dar încărcătura a reuşit în cele din urmă să fie securizată, fiind transferată în capsulă, aşa cum era prevăzut.

Totuşi, din cauza acestei scăpări, oamenii de ştiinţă se aşteptau ca reziduuri să fie descoperite în afara compartimentului de colectare, în cutia în care a fost plasat.

Un prim capac a fost deschis marţi, într-o cameră ermetică de la Centrul Spaţial Johnson, din Houston, Texas.

Apoi imediat echipele NASA au "găsit praf negru şi resturi", a anunţat NASA, fără a preciza dacă este vorba într-adevăr de bucăţi de asteroid.

Această materie va fi analizată, iar "procesul minuţios de dezasamblare" a compartimentului de colectare va avea loc "pentru a avea acces la eşantionul principal din interiorul" acestuia, a scris agenţia spaţială.

O conferinţă de presă este programată la data de 11 octombrie pentru "dezvăluirea eşantionului".

Analiza compoziţiei asteroidului Bennu ar trebui să le permită oamenilor de ştiinţă să înţeleagă mai bine formarea sistemului solar şi cum a devenit locuibil Pământul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.